ANAF a deblocat fondurile și resursele economice ale TMK Artrom, companie controlată de rusul Dmitry Alexandrovich Pumpyansky.

Sediu ANAFFoto: Hotnews / Florin Barbuta

Conturile companiei au fost blocate în luna martie, ca parte a sancțiunilor europene.

În aprilie, sindicatele TMK Artrom din Reșița și Slatina au cerut autorităților, în cadrul unei întâlniri, anumite derogări.

TMK-ARTROM S.A., controlată de TMK Europe GmbH, a fost înființată în anul 1982, fiind o societate pe acţiuni înregistrată în Slatina. Este specializată în producţia de ţevi fără sudură, pentru utilizări industriale, inclusiv pentru industria ingineriei mecanice sau de automobile. Principalul obiect de activitate al societăţii îl constituie producţia de tuburi, ţevi, profile tubulare şi accesorii pentru acestea din oţel.

Compania a fost retrasă de la tranzacționare de pe piața românească de capital în 2020.

Reamintim că potrivit Anexei UE, Dmitry Alexandrovich PUMPYANSKY este președintele consiliului de administrație al PJSC Pipe Metallurgic Company, precum și președintele și membru al consiliului de administrație al Group Sinara. Așadar, acesta sprijină și beneficiază de cooperarea cu autoritățile și cu întreprinderile de stat din Federația Rusă, inclusiv căile ferate rusești, Gazprom și Rosneft. Prin urmare, este implicat în sectoare economice care furnizează o sursă substanțială de venituri guvernului Federației Ruse, care este responsabil de anexarea Crimeei și de destabilizarea Ucrainei.

La 24 februarie 2022, după etapele inițiale ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, Dmitry Alexandrovich PUMPYANSKY, alături de alți 36 de oameni de afaceri, s-a întâlnit cu președintele Vladimir Putin și cu alți membri ai guvernului rus pentru a discuta impactul acțiunilor întreprinse în urma sancțiunilor occidentale.

Faptul că a fost invitat să participe la această reuniune arată că este membru al cercului cel mai apropiat al lui Vladimir Putin și că sprijină sau pune în aplicare acțiuni sau politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, precum și stabilitatea și securitatea Ucrainei.

De asemenea, acest lucru arată că este unul dintre oamenii de afaceri importanți, implicat în sectoare economice care furnizează o sursă substanțială de venit guvernului Federației Ruse, care este responsabil de anexarea Crimeei și de destabilizarea Ucrainei.