Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2022 comparativ cu luna iunie 2021 este 15,1%, a transmis marți Institutul Național de Statistică. De la începutul anului, creșterea medie a prețurilor a fost de 10,0%.
Care sunt principalele tipuri de inflație
Inflația „târâtoare”. Inflația târâtoare sau cea considerată ”ușoară” este atunci când prețurile cresc cu 3% pe an sau mai puțin. Potrivit teoriilor economice clasice, o inflație de până la 2% aduce beneficii creșterii economice. Acest tip de inflație ”ușoară” îi face pe consumatori să se aștepte ca prețurile să crească în continuare, iar ei să cumpere acum pentru a nu cumpăra mai scump în viitor. Acest lucru stimulează cererea, ceea ce duce la expansiune economică. Din acest motiv, băncile centrale ale SUA și FED stabilesc 2% ca rată țintă a inflației.
Inflația ”plimbătoare”. Această inflație este cea care s-a instalat și la noi. Are loc atunci când creșterea prețurilor este între 3 și 10% pe an. Este dăunătoare pentru economie, deoarece riscă să încălzească mai repede economia. Oamenii încep să cumpere mai mult decât au nevoie pentru a evita prețurile mai mari din viitor. Acest lucru duce la o creștere mai rapidă a cererii și pot astfel apărea situații în care furnizorii de bunuri și servicii să nu poată ține pasul. Mai important, nici salariile nu pot ține pasul cu aceste ritmuri.
Inflația galopantă. Când inflația crește la 10% sau mai mult, riscă să facă ravagii în economie. Banii își pierd valoarea atât de repede încât încasările firmelor și salariile angajaților nu pot ține pasul cu costurile și prețurile în creștere. Este ceea ce s-a întâmplat în România în perioada 1999-2004, când rata anuală a inflației a variat între 45,8% și 11,9%. Investitorii străini evită țara, privând-o de capitalul necesar. Economia devine instabilă, iar liderilor politici aflați la putere le este grav afectată credibilitatea. Inflația galopantă trebuie prevenită cu orice preț.
Hiperinflatia. Hiperinflația este atunci când prețurile cresc cu peste 50% pe lună. Este foarte rar, dar se întâmplă. În România am avut hiperinflație în perioada 1991-1994 și în 1997, când prețurile au crescut și cu 256% într-un an. Celebru este cazul hiperinflației din Germania anilor 1920, cea din Zimbabwe în anii 2000 sau cea din Venezuela în anii 2010.
Stagflatie. Stagflatia are loc atunci când creșterea economică stagnează, dar prețurile totuși cresc. Această combinație pare contradictorie, dacă nu imposibilă. De ce ar crește prețurile atunci când nu există suficientă cerere pentru a stimula creșterea economică? S-a întâmplat în anii 1970 în SUA, când Statele Unite au abandonat etalonul aur. Odată ce valoarea dolarului nu a mai fost legată de aur, a scăzut. În același timp, prețul aurului a crescut. Stagflația nu s-a încheiat până când președintele de atunci al Rezervei Federale, Paul Volcker, a ridicat dobânda la două cifre și a ținut-o acolo suficient de mult timp pentru a risipi așteptările privind o inflație suplimentară. Conceptul de stagflație a fost raportată pentru prima dată în 1965, în Marea Britanie. Cauzele posibile includ: crize energetice, globalizarea sau eliminarea protecționismului. Alt exemplu este Rusia, care a avut și ea stagflație în 1991-1996.
Inflația negativă (Deflaţia). Deflația este opusul inflației. Se întâmplă atunci când prețurile scad. Vă mai amintțiți de bula imobiliară din 2007-2008? Asemenea bule pot cauza deflație. Băncile centrale stau întotdeauna cu arma la picior când vine vorba de deflație, pentru că de acolo și până la recesiune e doar un pas. Iar a ține sub control deflația, e mult mai dificil decât a gestiona inflația.
Inflație oficială vs. inflație reală
Creșterea prețurilor, măsurată prin inflație, este de fapt marea necunoscută atât a Băncii Naționale, cât și a Guvernului: niciuna dintre aceste instituții nu știu foarte bine ce anume o cauzează, ce anume trebuie cu adevărat luat în calcul atunci când o măsori, ce înseamnă o inflație ”corectă” și, mai ales, cum poți s-o miști în sus sau în jos.
Imaginați-vă Banca Centrală ca pe un bucătar care stă cu mâna încleștată pe butonul care reglează nivelul flăcării gazului de sub oală. Dacă economia nu reacționează, bucătarul face flacăra mai mare. Dacă economia dă în clocot, dă flacăra la mai mic, scrie un editorialist de la Bloomberg.
Numai că apare și aici o problemă: în oală ai și carne și cartofi și ceapă. Unele fierb mai repede decât altele iar o flacără mică (sau mare) le ajută pe unele dar le face praf pe altele. Exact ca în domeniul prețurilor. Prețurile nu se mișcă la unison.
Ceea ce Institutul Național de Statistică definește ca find inflația, este doar o medie ponderată a creșterii și scăderii prețurilor tuturor bunurilor și serviciilor dintr-un coș care reflectă cheltuielile tuturor românilor. Aceste prețuri se modifică din mai multe motive, inclusiv datorită evoluției tehnologiei, preferințelor consumatorilor dar și din cauza modificărilor apărute în costul importurilor, prin cursul de schimb.
Vorbim despre inflație ca despre un număr unic care se aplică întregii economii. Dar fiecare dintre noi resimte altfel creșterile de prețuri, din simplul motiv că fiecare cheltuim banii pe lucruri diferite. Prețul țigărilor este foarte important pentru fumători; prețul scutecelor îi afectează mai ales pe cei care au copii mici, iar prețul benzinei reprezintă un cost semnificativ pentru un locuitor din Voluntari care face zilnic naveta în Capitală.
Pe scurt, fiecare resimte inflația în felul lui. Când IPC creștea cu 5,3%, un pensionar o resimțea ca fiind de peste 8%, în vreme ce pentru cei cu venituri de peste 6.000 de lei net, inflația resimțită era puțin de 4%. Depinde de care parte a ușii te afli, cum ar spune cineva.
Efectele inflației nu numai că sunt mai mari, ci disproporționat de mari pentru oamenii cu venituri mai mici, arată și profesorul de economie Todd Pittinsky, în Wall Street Journal. Cei cu venituri mai mari compensează adesea creșterile de preț (bunuri sau servicii) cu venituri crescute. Mai mult, prețurile cresc adesea mai mult pentru nevoile de bază decât pentru articolele de lux, fenomen pe care economiștii îl numesc „inegalitatea inflației”.
4
8
