Comisia Europeană se așteaptă la o creștere economică de 3,9% pentru acest an și de 2,9% pentru 2023, potrivit prognozei de vară. În ceea ce privește inflația, estimarea pentru acest an este de 11,1% și 7,2% pentru 2023.

Comisia EuropeanăFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Consumul privat și investițiile vor fi principalii factori de creștere pentru anul acesta și cel următor, în timp ce exporturile nete vor acționa ca o frână asupra PIB-ului și vor duce la o creștere a deficitului comercial.

Indicatorii de activitate economică și de sentiment indică un al doilea trimestru mai puțin optimist.

Pe deoparte, inflația ridicată va afecta puterea de cumpărare a gospodăriile. Pe de altă parte, perspectivele optimmiste de pe piața muncii și măsurile de sprijin anunțate de guvern în aprilie, în special pentru gospodăriile vulnerabile, ar trebui să mențină creșterea consumului, deși mai moderat.

Conform previziunilor economice (intermediare) din vara anului 2022, economia UE va crește cu 2,7% în 2022 și cu 1,5% în 2023. În zona euro se anticipează o creștere de 2,6% în 2022, cu un ritm mai moderat, de 1,4%, în 2023. Se estimează că inflația medie anuală va atinge niveluri istorice maxime în 2022, și anume 7,6% în zona euro și 8,3 % în UE, înainte de a scădea în 2023 la 4,0% și, respectiv, 4,6%.