Un vas, denumit Anaconda, ce va fi telecomandat urmează a sosi în România, fiind investiția unei companii din țară - Trading Line Group. Practic, va fi controlat de la distanță folosindu-se de diverse modemuri 5G, 4G și sateliții Starlink ai lui Elon Musk.

Scaun de pilotare a navelor de la distantaFoto: Trading Line Group

Latența este foarte importantă la navigare, ne spune Paul Ivanov, CEO Trading Line Group.

Anaconda este o navă mai veche a companiei, având-o din 2017.

Vasul se află acum în Olanda și este modificat în așa fel încât să poată fi condus până aici dintr-un centru de pilotare din Galați. Momentan este un singur scaun, cel pe care îl vedeți în poza articolului.

  • Centrul de pilotare va fi mult mai mare din 2024, urmând a avea 100 de astfel de scaune.

Sunt din ce în ce mai puțini căpitani, mulți fiind deja în vârstă, iar asta înseamnă că lucrurile se schimbă în privința navigației pe Dunăre. În viitor, vasele vor naviga fiind controlate de la distanță de la un centru special de pilotare.

Compania menționată este singura care investește în așa ceva în România, la Galați, astfel că Centrul de Pilotare va reprezenta și un hub de cercetare și interconectare informațională StarLink-sol.

În septembrie vor sosi 14 vase în România (în valoare totală de 50 milioane euro), iar în timp vor fi și ele transformate pentru a putea fi controlate de la distanță.

Problema, zilele astea, este legată de secetă, mai exact de nivelul redus al apei pe Dunăre, iar transportatorii din România au migrat în mare parte spre Ucraina, cu scopul de a facilita tranzitul cerealelor vecinilor aflaţi în război cu Rusia. Astfel, cererea fermierilor români a rămas aproape neacoperită.

Paul Ivanov speră să plouă până în septembrie, când ajung cele 14 vase, pentru a-i ajuta pe fermierii români.

Cele 14 nave noi achiziționate de Grupul Trading Line vor avea acomodare on-board doar pentru doi marinari, iar un high-tech server al fiecărei nave va funcționa ca un centru informațional de operare/manevrare.

Conform reprezentanților companiei, fluviul Dunărea reprezintă un mediu ideal pentru testarea noilor tehnologii. Având o lungime de 2.600 km navigabili de la Ulm până la Sulina, Dunărea este mai puțin aglomerată și oferă posibilitatea manevrării câtorva vase în ambele direcții.

Compania a fost înființată în anul 2016, având capital privat romano-olandez.