​Persoanele care câștigă din tranzacții pe bursă vor fi impozitate de anul viitor cu 1-3% (în funcție de deținere), conform Legii 142/2022. Problema este pentru cei care folosesc brokeri dintr-o altă țară UE: vor plăti 10%.

Bursa - tranzactionare - pieteFoto: Freepik.com

HotNews.ro a dorit să știe dacă acest lucru reprezintă o discriminare în ochii europeni, în sensul poate chiar a unei proceduri de infringement.

Comisia Europeană ne-a răspuns:

„În absența oricăror norme armonizate ale UE, statele membre pot decide pe cine să taxeze, ce să taxeze și cu ce cote, în conformitate cu legislația națională.

Nu există o armonizare a impozitării veniturilor și câștigurilor din tranzacționarea cu valori mobiliare pe bursele de valori, ceea ce oferă statelor membre o anumită autonomie în a-și elabora legislația fiscală.

Totuși, când fac asta, Statele Membre trebuie să respecte libertățile fundamentale prevăzute în tratatele UE. Acestea nu pot discrimina în legislația lor fiscală pe baza naționalității sau a reședinței față de cei din alte state membre și nici nu pot impune restricții nejustificate și discriminatorii ale libertăților prevăzute de tratat”.

Legea, ce a fost publicată anul acesta în Monitorul Oficial, este o inițiativă legislativă a deputatului Sebastian Burduja, acum și membru al Guvernului, și a fost susținută pe tot parcursul procesului de oficialii din piața românească de capital.

Cu câteva săptămâni înainte de a fi publicată în Monitorul Oficial, HotNews.ro a organizat o dezbatere la care au participat Sebastian Burduja - deputat PNL și inițiator, avocatul Gabriel Biriș, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor, Horia Gustă - presedinte AAF, și Adrian Tanase - director general al BVB.

Gabriel Biriș a atras atenția în cadrul întâlnirii despre problema discriminării.

Gabriel Biriș: V-ați gândit la posibilitatea ca această lege să creeze un infringement? În momentul în care cotele reduse de 1-3% se aplică exclusiv societăților de administrare sau brokerilor înregistrați în România, se creează un avantaj comparativ cu societăți similare din UE ai căror clienți din România n-ar beneficia de aceste cote. E un pic...

Horia Gustă: Nu sunt specialist, dar eu cred că dacă a fost avizul Ministerului de Finanțe, cred că ministerul s-a gândit.

Gabriel Biriș: E clar că apare o diferențiere între o societate din România și una dintr-o altă țară a UE.