Au apărut profesii noi, acești influenceri care obțin și ei venituri de pe Facebook, Instagram, a declarat șeful ANAF, Lucian Heiuș, precizând că sunt controale în acest sens.

Retele socialeFoto: Stokkete, Dreamstime.com

„Probabil că luna viitoare, la conferința de presă, o să vă dăm câteva exemple în care încercăm să facem verificări de această natură. Adică cei care obțin venituri din aceste noi profesii, vrem să vedem dacă ei au declașat și au achitat obligațiile pe veniturile pe care le-au obținut din acest gen de activitate”, a spus el.

Reamintim că de la 1 iulie au pornit controale masive la persoane fizice.

În luna iulie s-au descoperit 21,4 milioane lei, diferențe între veniturile declarate și veniturile estimate de ANAF pe zona controalelor la persoane fizice.

De asemenea, a fost extinsă competența la Direcțiile regionale ale Finanțelor.