Prin Ordonanța creșterilor de taxe (OG 16/2022), Guvernul ne-a taxat și pensiile pentru care contribuim la Pilonul II. Asta se va întâmpla din 2023. Practic, sunt taxate dividendele încasate de fondurile de pensii și astfel s-a introdus problema dublei impozitări.

baniFoto: Dreamstime.com

"Este adevarat, OG 16/2022 prevede eliminarea exceptarii fondurilor de pensii private de la plata impozitului pe dividende, o măsura care anuleaza prevederile din legislatia specifica (L411/2004 privind Pilonul II de pensii obligatorii si L204/2006 privind Pilonul III de pensii facultative)”, ne-a declarat Mihai Bobocea, consilier al Board-ului și purtător de cuvânt al Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

De altfel, spune el, majoritatea statelor europene cu sisteme de pensii private au implementat în legislație sistemul "EET" (exempt-exempt-tax) pentru fondurile de pensii, adică:

  • deductibilitate fiscală pentru faza de contribuții (primul "E")
  • exceptarea de la plata impozitului pe câștigurile din investiții în perioada de acumulare (al doilea "E")
  • taxarea beneficiilor încasate din fondurile de pensii, sub forma anuităților sau a altor plăți asimilate (acel "T").

Cum ne afectează taxarea pensiilor private

“Taxarea dividendelor încasate de fondurile de pensii private încalcă acest principiu EET și introduce problema dublei impozitări a beneficiilor ce vor fi încasate sub formă de pensii de participanți și beneficiari”, afirmă Bobocea.

Fireste, efectul acestor modificari este ca sumele acumulate în fondurile de pensii private vor fi mai mici din cauza noilor obligații fiscale.

Cat priveste dialogul institutional, APAPR sau administratorii invididuali de fonduri de pensii nu au fost consultați de Guvernul României cu privire la această modificare în legislația fiscală aplicabilă.

“Cu toate acestea, argumentele economice fiind în favoarea menținerii exceptării fondurilor de pensii de la plata impozitului pe dividende, sperăm ca, în interesul participanților, această prevedere să fie reconsiderată atunci când OG 16/2022 va intra în dezbaterea parlamentară", a explicat Bobocea.

Sursă foto: DreamStime.com

Citește despre Ordonanța creșterilor de taxe și:

12 modificări fiscale care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2023: de la impozit pe dividende de 8%, la TVA mai mare la restaurante și la băuturile cu zahăr

6 măsuri fiscale care vor intra în vigoare de la 1 august: de la supraimpozitarea muncii part-time, la scăderea pragului pentru facilitățile din construcții și agricultură

Măsuri fiscale ce intră în vigoare din 18 iulie / De la dividende, la veniturile extrasalariale și Declarația unică

Dan Manolescu, despre supraimpozitarea muncii part-time: Dacă ea produce efecte negative, înseamnă că nu e bună / Pot fi afectate și mamele care și-au găsit de muncă cu timp parțial

Supraimpozitarea muncii part-time de la 1 august ar putea crește munca la negru / Multe firme mici vor avea de făcut o alegere importantă

Ciudățenia de la facilitățile din construcții, agricultură și industria alimentară / Interviu VIDEO cu Dan Manolescu despre Ordonanța creșterilor de taxe

Suprataxarea part-time: Câte contracte s-au pierdut și câte sunt cu normă întreagă, până joi / Nu toate cele part-time au devenit full