Angajații part-time vor trebui să depună lunar, la angajator, o declarație pe propria răspundere prin care să spună dacă mai au și alte contracte, potrivit unui ordin semnat de Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, și publicat în Monitorul Oficial.

TaxareFoto: DreamsTime

HotNews.ro a scris despre subiect și când a fost în varianta de proiect, în care menționam și exemplele date de minister (le găsiți și în ordinul din Monitor).

Declaraţia pe propria răspundere se depune lunar, până la data de 5 a lunii următoare celei pentru care se constituie drepturile salariale.

Este totuși o excepție: în cazul în care la unul dintre angajatori baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale și al contribuției de asigurări sociale de sănătate aferente veniturilor realizate din salarii și asimilate salariilor este cel puțin egală cu salariul minim brut pe țară, salariații nu au obligația depunerii declarației la angajatorul respectiv.

De precizat că pot fi situații în care angajații vor să țină secret faptul că mai lucrează în alte părți din diferite motive. Astfel, toți angajatorii vor trebui să-i plătească contribuții la salariul minim.

Potrivit ordinului, în cazul în care salariații nu depun declarația pe propria răspundere, fiecare angajator stabilește contribuțiile la nivelul salariului minim brut pe țară corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ, dacă baza de calcul aferentă venitului realizat se situează sub nivelul salariului lunar minim brut garantat în plată.

(Practic, ceea ce spuneam mai sus: chiar consultantul fiscal Cornel Grama ne spunea recent, referindu-se la ordin, că Angajatorul ia în freză direct efectele)

Angajatorul are obligaţia de a înregistra şi de a ţine evidenţa acestor declaraţii.

Reamintim că de la 1 august, munca part-time a fost supra-taxată prin Ordonanța creșterilor de taxe (OG 16/2022).

Sursă foto: DreamStime.com