Romcab își plătește datoriile la bugetul de stat, chiar daca uneori se întâmplă să existe întârzieri generate de decalaje în încasarea creanțelor de la clienții societății, spune compania referindu-se la informația de ieri potrivit căreia ANAF i-a cerut falimentul.

“Situația actuală, în ceea ce privește relația cu ANAF se datorează unei neclarități asupra cuantumului total de plătit, respectiv ne (evidențierea în fișa fiscală în mod corect a creanțelor anterioare și ulterioare deschiderii procedurii de insolvență)”, se arată într-un comunicat transmis Bursei.
Astfel, spune compania, în pofida eforturilor, materializate în demersuri cu o vechime de peste doi ani de zile, la momentul actual fișa de plătitor nu corespunde realității.
“Demersul întreprins de către ANAF în instanță este de asemenea prematur câtă vreme întreaga creanță în raport cu organul fiscal nu este certă, iar ANAF a fost obligat de către instanța de judecată să răspundă solicitărilor ce au acest scop”, menționează sursa citată.
Romcab a intrat în insolvență “cu o suma de recuperat de la ANAF de 18.795.990 milioane de lei, față de care societatea a emis o solicitare de penalități de 1.350.901,72 milioane de lei, față de care nici până la această dată ANAF nu a răspuns”.
“Sumele specificate în cererea de deschidere a falimentului nu sunt certe, lichide și exigibile, având în vedere aspectele punctate succint mai sus, dar și luând în considerare plățile pe care Romcab le-a efectuat și le va efectua în continuare”, precizează comunicatul.
- Romcab a notificat ANAF de intenția de reeșalonare conform OG nr. 6/2019 și va depune Cererea de eșalonare de îndată ce consultantul contractat va finaliza documentația necesară și se vor îndeplini toate celelalte condiții legale. Pe cale de consecință data scadentă a obligațiilor restante conform legii curge cel puțin până la data depunerii planului de restructurare.
Romcab este o companie producătoare de cabluri, conductori electrici, cordoane de alimentare și cablaje electrice, cu sediul în Tîrgu-Mureș, județul Mureș.
Sursă foto: DreamStime.com