Un sfert dintre români cred că în următoarele 12 luni situația economică se va îmbunătăți (europenii fiind mai sceptici, cu doar 16% optimiști)

EurobarometruFoto: Parlamentul European

Inflația și situația economică sunt principalele două îngrijorări ale românilor, în vreme ce pentru ceilalți europeni sunt îngrijorătoare inflația și situația de pe piața energiei.

Aproape 70% din populație nu are încredere în Guvern, mai arată datele Eurobarometrului, iar încrederea în Parlament e împărtășită de 34%.

Întrebați care posibile consecinţe ale războiului din Ucraina vă provoacă cele mai mari temeri, românii au spus că scumpirile și o posibilă criză, acestea fiind urmate de o eventuală extindere a zonei de război sau chiar de un război nuclear.

Pentru 66% dintre români războiul din Ucraina a avut consecințe financiare serioase în plan personal.

Nivelul de aprobare a monedei euro a atins cel mai înalt nivel înregistrat vreodată. Cu toate acestea, europenii sunt din ce în ce mai preocupați de situația economică din UE și din propria țară.

Percepția generală asupra UE

Eurobarometrul, realizat în iunie-iulie 2022, arată că 67% dintre respondenții români sunt optimiști cu privire la viitorul UE, ceea ce reprezintă o creștere cu opt puncte în comparație cu un sondaj similar realizat în ianuarie-februarie anul acesta, înainte de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei (media UE: 65%).

În România, imaginea pozitivă a UE este în prezent la un nivel de 47% (+ 6 puncte procentuale), în timp ce 36% dintre respondenți au opinii neutre și 14% au opinii negative cu privire la UE. În plus, 54% dintre români tind să aibă încredere în UE (+ 5 puncte procentuale), peste media europeană de 49%.

Răspunsul la invadarea Ucrainei de către Rusia

În conformitate cu sondajele anterioare, cetățenii europeni își confirmă sprijinul ferm pentru răspunsul UE la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. În ceea ce privește acțiunile UE, la nivel european, sprijinul umanitar este cel mai aprobat (92% media UE vs 75% în România), urmat de primirea ucrainenilor din UE care fug din calea războiului (90% media UE vs 75% în România).

69% dintre români sprijină sancțiunile economice impuse de UE guvernului rus, întreprinderilor și persoanelor fizice din Rusia, sub media europeană de 78%.

61% dintre români sunt în favoarea finanțării furnizării și livrării de echipamente militare către Ucraina (media UE: 68%), iar majoritatea absolută a respondenților români (61%) e mulțumită de răspunsul UE (media UE: 57%).

Energia și securitatea energetică

71% dintre respondenții români sunt de acord că UE ar trebui să investească în energia din surse regenerabile (media UE: 87%), să își reducă dependența de sursele de energie rusești (70% vs 86 % media UE) și că stocarea gazelor în țările UE ar trebui să fie efectuată rapid pentru a permite aprovizionarea neîntreruptă cu gaze în timpul iernii (70% vs 86% media UE).

În plus, 71% dintre români consideră că creșterea eficienței energetice ne va face mai puțin dependenți de producătorii de energie din afara UE (media europeană: 85%), în timp ce 68% sunt în favoarea achiziționării în comun a energiei de către statele membre ale UE din alte țări pentru a obține un preț mai bun (media UE: 83%). De asemenea, 65% dintre respondenții români afirmă că au luat recent măsuri pentru a-și reduce consumul de energie sau că intenționează să facă acest lucru în viitorul apropiat (media UE: 78%).

La nivel european

Percepția pozitivă a situației economiei europene a scăzut cu 5 puncte procentuale de la începutul anului 2022 și este în prezent la 40%. Majoritatea respondenților (51%, + 6 puncte procentuale) consideră că situația economiei europene este în prezent dificilă. În plus, percepția pozitivă a situației economiei naționale a scăzut, de asemenea, cu 5 puncte procentuale, la 34%, 64% considerând că situația economiei lor naționale este dificilă (+ 5 pp). Majoritatea respondenților se așteaptă ca situația economiei naționale să se înrăutățească în următoarele 12 luni (53%, + 22 puncte procentuale).

Economia și moneda euro

În același timp, sprijinul pentru moneda euro este în creștere, acesta atingând cel mai înalt nivel înregistrat vreodată: opt din 10 respondenți din zona euro (+ 3 puncte procentuale) și 72% din UE (+ 3 puncte procentuale) sunt în favoarea unei uniuni economice și monetare europene cu o monedă unică, euro.

Mai mult de jumătate dintre europeni (56%) consideră că cel mai mare pachet de stimulente economice al UE – NextGenerationEU – poate fi eficace pentru a răspunde provocărilor economice actuale.

Principalele preocupări ale europenilor reflectă percepția pesimistă asupra economiei.

Atât la nivel național, cât și la nivelul UE, inflația și aprovizionarea cu energie au înregistrat creșteri bruște și se situează pe primul loc și, respectiv, pe locul al doilea. Atunci când au fost întrebați despre cele mai importante probleme cu care se confruntă UE în prezent, peste o treime dintre respondenți menționează „creșterea prețurilor/inflației/costului vieții” (34%, + 10 puncte procentuale din februarie și acum pe primul loc) și „aprovizionarea cu energie” (28%, + 12 puncte procentuale și acum pe locul al doilea față de cel de-al șaptelea loc anterior), împreună cu „situația internațională” (de asemenea,28 %).

Creșterea prețurilor/inflației/costului vieții este, de asemenea, una dintre principalele preocupări la nivel național pentru mai mult de jumătate din respondenți (54%, + 13 puncte procentuale), urmată de „aprovizionarea cu energie” (22%, + 11 puncte procentuale) și de „situația economică” (20%, + 1 punct procentual). Acest lucru nu este surprinzător, deoarece mai mult de șase din zece respondenți (62%) afirmă că războiul din Ucraina a avut consecințe grave asupra finanțelor lor personale.

Vezi aici detaliile Eurobarometrului