​Antifrauda ANAF a dat amenzi de peste 82,2 milioane lei, în primele 8 luni din acest an, reiese dintr-un comunicat al instituției.

ANAF - FiscFoto: Hotnews / Florin Barbuta

“Actiunile de control antifraudă desfăşurate de către inspectorii DGAF în perioada ianuarie - august 2022 au vizat 20.188 contribuabili, fiind cuantificate/estimate implicaţii fiscale (reprezentând TVA, impozite, contribuţii sociale şi de sănătate, alte impozite) şi aplicate sancţiuni contravenționale (amenzi şi confiscări) în sumă totală de 677.101.132 lei, respectiv:

• 590.856.070 lei implicaţii fiscale (estimate în cadrul a 1.992 procese-verbale de control),

• 86.245.062 lei sancţiuni contravenționale (amenzi şi confiscări), respectiv:

- 63.000.600 lei amenzi contravenționale aferente unui număr de 10.048 amenzi; au fost aplicate şi 647 avertismente;

- 23.244.462 lei confiscări (numerar, venituri din activităţi ilicite şi bunuri).

Conform sursei citate, au fost înaintate organelor de urmărire penală 125 acte de sesizare, valoarea prejudiciilor însumând 403.993.726 lei, iar pentru asigurarea recuperării prejudiciilor aferente cazurilor investigate, au fost dispuse 74 măsuri asigurătorii în sumă de 63.396.133 lei.

În perioada ianuarie-august 2022, au fost finalizate 1.094 actiuni de verificare documentară, după cum urmează:

• pentru 824 entităţi au fost emise decizii de impunere, valoarea obligațiilor stabilite însumând 276.434.861 lei (în 12 cazuri au fost emise simultan şi dispoziții de măsuri);

• pentru 4 entităţi au fost emise doar dispoziţii de măsuri; pentru 224 entităţi - procedura de verificare documentara a încetat fără niciun alt demers ulterior:

• pentru 42 entităţi - procedura de verificare documentara a încetat cu propunere de iniţiere a unei alte proceduri de control (control antifraudă sau verificare documentară la o altă entitate).