Salariul real este într-un teritoriu negativ. În momentul acesta, consumatorul își pune întrebarea: ce prioritizez? O să prioritizez alimentele, băuturile, ceea ce pun în frigider, întreținerea, utilitățile. Ce o să sacrific? Mobilă și electro-IT, bunurile de folosință îndelungată, a declarat Bogdan Nichișoiu, care conduce departamentul de risc de la Coface.

Preturile produselor au continuat sa creascaFoto: Yamix | Dreamstime.com

„Sectoarele care țin de bunurile de folosință îndelungată, cel mai probabil vor suferi și în trimestrele 3 și 4 pentru că în această rotație a priorităților consumatorului este cât se poate de firesc pe un fond de salariu real negativ consumatorul să zică: Hei, o să prioritizez ceea ce contează cu adevărat în economia familiei mele”, a precizat el.

Consumul privat rămâne într-un teritoriu pozitiv. Cum este posibil acest lucru?

„Am un puseu inflaționist, am o inflație de 15,3%. Cum este posibil să am totuși această tracțiune pozitivă în zona de consum?”, spune Nichișoiu.

  • Păi, consumul privat este asemenea unui tango, o pereche între sentiment și comportament. În momentul de față, explicația este șomajul. Șomajul este foarte jos.
  • În acest tango, cine conduce? Comportamentul!

„OK, am un sentiment de frică: ce o să se întâmple cu firma la care lucrez, cu salariul pe care îl încasez. Câtă vreme sunt angajat, îmi vine salariul la sfârșitul lunii, comportamentul, această inerție comportamentală este mai puternică decât sentimentul de frică. Până când?”, afirmă el.

Răspuns: până în momentul în care șomajul începe să simtă această hemoragie, cuțitul să ajungă la osul sectorului privat și în acest tango, sentimentul de frică să înceapă să prevaleze comportamentului de consum.

Ce șoc modelează spațiul european: fertilizatorii și industria metalurgică sunt afectate

„Șocul energetic este factorul cel mai virulent, brutal, care modelează spațiul european și spațiul nostru mioritic”, afirmă el.

  • Producția de fertilizatori: în cazul a aproape 2/3 din producția de fertilizatori capacitățile de producție din Europa sunt suspendate.

„De ce? În cazul fertilizatorilor 70% din cost îl reprezintă gazul. Nu intră într-o logică economică să produci fertilizatori câtă vreme ai peste 200 euro/MW”, a explicat reprezentantul Coface.

  • Industria metalurgică: aproape jumătate din capacități sunt fie închise fie urmează să fie închise până la sfârșitul trimestrului IV. Este sever. Este un impact crucial pe industrii chimice și metalurgice în spațiul european.
  • În România suferim alături de partenerii din Europa.

Trebuie urmărit șomajul în România în următoarele 2-3 trimestre

„Consumul privat va fi și el captiv costurilor mai mari cu utilitățile și scăderii slariului real. Șomajul va trebui urmărit în următoarele 2-3 trimestre în ce măsură va începe să fie o reflecție a vulnerabilității sectorului privat. În momentul în care șomajul va începe să reflecte aceste vulnerabilități mai ales din zona industrială, unde avem cei mai mari angajatori, pe cale de consecință și consumul privat va avea de suferit”, a explicat Nichișoiu.

  • Nu doar în România, dacă vă uitați, peste tot pe bătrânul continent, peste ocean, șomajul este foarte jos.

„Uitându-mă în special în zona aceasta de șoc energetic, de modul în care industria reușește sau poate nu să metabolizeze acest șoc, în industrie ai cei mai mari angajatori, impactul ar trebui să fie de creștere a șomajului în următoarele 2-3 trimestre”, a mai afirmat el.

Sursă foto: DreamStime.com