Sculptura emblematică a monedei euro din faţa fostului sediu al Băncii Centrale Europene (BCE) din Frankfurt a fost salvată şi nu va mai trebui să fie dezmembrată după ce a găsit un nou binefăcător: o firmă care a dezvoltat o criptomonedă care respectă preceptele religioase ale islamului, transmite Reuters.

Sediul BCEFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Viitorul acestei sculpturi, amplasată în inima districtului financiar din Frankfurt, a fost pus sub semnul întrebării după ce băncile care până acum au plătit pentru întreţinerea sculpturii înalte de 14 metri şi cu o greutate de 50 de tone au anunţat că nu vor mai face acest lucru, notează Agerpres.

Marţi, proprietarul sculpturii, asociaţia non-profit Frankfurter Kultur Komitee (FraKK), a anunţat că a reuşit să găsească un nou sponsor astfel că nu va mai fi nevoit să scoată la licitaţie acest simbol al oraşului Frankfurt.

"Cel mai fotografiat obiect din oraş rămâne la Frankfurt pe Main", a declarat preşedintele FraKK, Manfred Pohl.

Sponsorul este start-up-ul financiar Caiz Development, care va acoperi costurile cu mentenanţa sculpturii în următorii cinci ani, costuri care se ridică la aproximativ 200.000 de euro pe an. Banii sunt necesari pentru reparaţii, în special pentru pagubele provocate de vandalism, pentru iluminat şi pentru inspecţiile care trebuie efectuate de două ori pe an.

"Simbolul euro este fotografiat de sute de ori pe zi astfel că implicarea noastră are o logică dintr-o perspectivă comercială ca un efort de marketing", spune directorul de la Caiz Development, Joerg Hansen. Caiz Development este firma care a dezvoltat criptomoneda Caizcoin care respectă preceptele religioase ale islamului.

Începând de acum, logo-ul criptomonedei Caizcoin va fi afişat în mod vizibil la baza sculpturii euro. "Nu suntem o ameninţare la adresa euro. Moneda euro va exista întotdeauna", a subliniat Hansen.

Sculptura euro, proiectată de artistul german Ottmar Horl, a fost ridicată în 2001 pentru a marca introducerea monedei euro şi a apărut frecvent ca imagine pentru reportaje despre BCE.