Salariul mediu net din august a fost de 3.933 lei, în scădere cu 42 lei față de iulie 2022, a transmis miercuri INS. De asemenea, puterea de cumpărare a scăzut în august, se mai arată în comunicatul Statisticii.

bani-euro-lei-Albertophotography -Dreamstime.comFoto: Dreamstime.com- Albertophotography

Cele mai mari salarii nete au fost (ca de obicei) în ITC (aproape 9400 de lei lunar) iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (2214 lei).

Cele mai semnificative scăderi salariale s-au înregistrat după cum urmează:

• cu 15,6% ȋn extracţia cărbunelui superior şi inferior;

• între 4,0% și 8,5% ȋn tăbăcirea şi finisarea pieilor, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, intermedieri financiare, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ ;

• între 2,0% și 4,0% ȋn alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea băuturilor, captarea, tratarea şi distribuţia apei, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, alte activităţi extractive, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni s-au înregistrat după cum urmează:

• cu 11,8% ȋn telecomunicaţii;

• între 2,0% și 6,0% ȋn fabricarea produselor din tutun, activităţi de servicii anexe extracţiei, industria metalurgică, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, transporturi pe apă, fabricarea de mobilă;

• între 1,0% și 1,5% ȋn hoteluri şi restaurante, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, transporturi aeriene, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, tranzacţii imobiliare, industria alimentară, activităţi de poștă şi de curier.

Sursa foto: Dreamstime