ANAF modifică Declarația unică pentru anul viitor, asta în condițiile în care au existat câteva acte normative de modificare a Codului fiscal. Termenul rămâne același: 25 mai.

ANAF - FiscFoto: Hotnews / Florin Barbuta

Să nu uităm că noul plafon de anul viitor se stabilește în funcție de salariul minim, momentan anunțat ca fiind 3.000 de lei. După ce apare în Monitorul Oficial o să revenim cu un text.

Proiect Declarația unică 2023 - click pentru a deschide

Revenind, modificările Codului Fiscal din acest an au vizat, în principal, următoarele aspecte:

• modul de stabilire a bazei de calcul al impozitului pe venitul din cedarea folosinței bunurilor, în sensul în care, începând cu 1 ianuarie 2023, venitul brut reprezintă venit anual impozabil;

• reglementarea unor obligaţii fiscale pentru persoanele fizice care obţin din străinătate venituri din pensii pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, respectiv pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 lei, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;

• modificarea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente venituri și/sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri, a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţiei unice.

Baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât:

a) nivelul de 12 salarii minime brute pe țară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 salarii minime brute, inclusiv și 24 salarii minime brute pe ţară;

b) nivelul de 24 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cel puțin egale cu 24 salarii minime brute pe ţară.

• modificarea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din asocierea cu o persoană juridică, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, venituri din investiţii și venituri din alte surse, din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri, a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 6 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul II ”Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate”,

Baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă:

a) nivelul a 6 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 6 minime brute, inclusiv și 12 salarii minime brute pe ţară;

b) nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 minime brute, inclusiv și 24 salarii minime brute pe ţară;

c) nivelul de 24 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cel puțin egale cu 24 salarii minime brute pe ţară.

Practic, noua Declarație unică vizează aspectele menționate mai sus.