În momentul în care ANAF va identifica un risc la un contribuabil, acesta din urmă va primi o notificare de conformare, a declarat Daniela Teodoru, director general, Direcția Generală Coordonare Control Fiscal – ANAF.

ANAFFoto: Hotnews / Florin Barbuta

„Rugămintea este să o privească ca pe un document de bună credință, ca pe un document de colaborare și să dea curs la ceea ce scrie în notificare: să se conformeze în cele 30 de zile”, a spus ea, în cadrul unei conferințe Deloitte.

În acest fel, spune ea, va fi un avantaj și pentru contribuabil dar și pentru organul fiscal în ceea ce privește organizarea și managementul resursei umane.

La râdul ei, Sia Jiru – director în Direcția Generală Coordonare Control Fiscal – ANAF a precizat că: „Dacă un contribuabil este onest 100%, nu va face obiectul controlului fiscal. Un contribuabil care se conformează este un contribuabil onest”.

„Singurul lucru pe care l-ar putea avea (dacă se conformează n.r.) este primirea unei adrese de mulțumire, de felicitare că a fost un contribuabil onest care s-a conformat tuturor cerințelor în ceea ce privește relația cu organul fiscal”, a afirmat Teodoru.

Ce se va comunica în notificarea de conformare pentru a se evita controlul

„Notificarea de conformare este un avantaj pentru contribuabil: în momentul în care va primi această notificare, în care este identificat riscul fiscal, are la dispoziție 30 de zile. În acest timp își poate remedia riscul. De exemplu: poate are de achitat o sumă sau are de depus o declarație rectificativă”, a afirmat Teodoru.

În notificare, alături de riscul fiscal, contribuabilului i se va menționa și de unde provine acesta.

Sia Jiru a precizat: „Controlul fiscal trebuie să reprezinte ultimul instrument pentru corectarea conformării voluntare a contribuabililor. Această notificare este o manifestare a bunei credințe pe care și-o arată ANAF în relația cu contribuabilul”.

Notificarea la care fac referire reprezentantele ANAF a fost introdusa prin OUG 188/2022.