​Două treimi din primăriile ieşene au intrat degeaba în era digitală Prima reacție din PSD în scandalul ministrului Marius Budăi care aborda femei noapteaDe ce atât de mulţi angajaţi din România au relaţii amoroase la locul de muncă Kompromat cu autor necunoscut: Șase dosare. Șase procurori. Șase investigații. Zero suspecți De ce este Timișoara Capitală Culturală Europeană O lege care poate transforma mii de tineri în infractori, doar ca statul să pară că face ceva

Press reportFoto: Jeppe Gustafsson / Shutterstock Editorial / Profimedia

​Două treimi din primăriile ieşene au intrat degeaba în era digitală. Taxele şi “fonciirea” se plătesc tot ca pe vremea lui Moromete

Doar o treime din primăriile comunelor din judeţul Iaşi sunt conectate la ghişeul.ro, platformă cu ajutorul căreia oamenii pot plăti online taxe şi impozite locale, cât şi alte servicii publice.

Primarii susţin că ar vrea, dar nu au bani ca să implementeze un astfel de sistem de plată, având proiecte mai importante în aşteptare decât integrarea digitalului în zona serviciilor publice. Din cele 93 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) din judeţul Iaşi, numai 29 sunt înrolate pe platforma de plăţi online.

„Sincer să vă spun, nu am avut bani. Am avut alte investiţii şi tot am făcut economii ca să le pot termina. Este vorba despre nişte şcoli, dispensar (…), proiecte pentru care am avut nevoie de bani. Sunt conştient că trebuie să ne conectăm pe ghişeul.ro, dar o să vedem pe viitor”, este poziţia lui Dan Ghebuţă, primarul comunei Mădârjac, una din administraţiile locale neconectate, scrie Ziarul de Iași.

Prima reacție din PSD în scandalul ministrului Marius Budăi care aborda femei noaptea: Consumul excesiv de alcool nu e o scuză pentru hărțuire

Marius Budăi, ministrul muncii, a provocat două incidente, potrivit mai multor mărturii din PSD pentru Libertatea. În august 2022, la un hotel din Olimp, el a sunat o deputată noaptea, susțin surse concordante din partid. Soțul acesteia a fost nevoit să coboare la recepție pentru a interveni. În ianuarie 2023, la Hotelul Mara din Sinaia, Budăi a avut noi derapaje, tot la adresa unor femei. În ambele cazuri, sursele spun că ministrul consumase alcool.

PSD a trimis în Parlament 37 de femei, iar președinta organizației de femei este chiar șefa directă pe linie de partid a lui Marius Budăi. Doina Federovici, președinte PSD Botoșani, filială din care face parte ministrul muncii, nu a răspuns întrebărilor Libertatea legate de colegul său de partid. Citiți articolul în Libertatea.

De ce atât de mulţi angajaţi din România au relaţii amoroase la locul de muncă

În mod normal, aş fi început un astfel de articol cu un exemplu de caz relevant pentru temă, însă, imediat ce am început să mă gândesc la găsirea unuia, au început să mi se ciocnească în minte poveşti de la locurile de muncă ale tuturor prietenilor mei. Toţi sunt familiarizaţi cu genul acesta de relaţii, fiind fie implicaţi direct într-o astfel de situaţie, ca martori, fie uneori, ca victime colaterale ale unei relaţii la birou. ”Aş fi putut să am 100 de relaţii la birou – hai, poate nu chiar 100, da’ 90 sigur da“, îmi spune când am adus vorba despre acest subiect un prieten, angajatul unei multinaţionale, care lucrează de 15 ani în aceeaşi companie.”

Chiar directoarea de resurse umane are o astfel de relaţie acum. Pleacă de la birou la intervale de timp diferite faţă de un coleg; însă el o aşteaptă cu maşina în apropierea biroului. Un alt coleg şi-a luat concediu concomitent cu o colegă care şi-a luat concediu medical – problema e că, fiind în acelaşi departament, cei rămaşi trebuie să se ocupe acum de munca amândurora“, îmi povesteşte amicul meu, angajat într-o companie cu circa 2.000 de oameni răspândiţi la nivel naţional, scrie Business Magazin.

Kompromat cu autor necunoscut: Șase dosare. Șase procurori. Șase investigații. Zero suspecți

În urmă cu exact un an – la 17 februarie 2022, ora 10:29 – trimiteam pe WhatsApp unui subcomisar de Poliție o captură de ecran care avea să devină probă într-un dosar penal. La 14:51, în aceeași zi, acea captură de ecran era publicată pe site-ul infractorului Cristian Rizea, care de patru ani se sustrage executării pedepsei peste graniță, în Republica Moldova;

Prima certitudine: în intervalul 10:29 – 14:51 al acelei zile, cel puțin șase înalți ofițeri ai Poliției Române au primit de la ofițerul de caz, pe propriile telefoane, captura de ecran publicată pe site-ul infractorului Cristian Rizea la doar 40 minute după ce am terminat de redactat plângerea penală de violare a vieții private;

A doua certitudine: 365 de zile mai târziu, în ciuda declarațiilor publice prin care statul român a promis că va trata cazul cu maximă responsabilitate – și în ciuda faptului că ambasadele UE & SUA și organizațiile internaționale de protecție a jurnaliștilor urmăresc cazul – justiția română a atomizat cazul în șase dosare distincte, investigate de șase procurori de la șase parchete separate, scrie PressOne.

De ce este Timișoara Capitală Culturală Europeană

Vineri se deschide oficial anul în care Timișoara va fi capitală culturală europeană. Un titlu pe care vrea să arate că, de fapt, l-a purtat mereu. Trei viziuni despre oraș, cu Baniciu, Gazda și Obradov.„Cu un asemenea grup de edificii, ar fi păcat să ne închidem între noi, ungurii, să închidem porțile și să nu mai lăsăm aici pe nimeni”, spune Gazda Istvan, cel care păstorește comunitatea. „Era și normal să ne deschidem către oraș. Iar orașul ne apreciază. Cine intră la noi și vede ce am făcut ne stimează și tot mereu am fost aplaudați”.

La finalul anului trecut, Asociația Ion Monoran a dat, aici, sub cupola noii biserici reformate, ocazia unor tineri poeți și scriitori de a citi din creațiile lor, într-un eveniment la care au concertat doi apreciați muzicieni de jazz, Raul Kusak și Vali Răcilă. „Am luat hotărârea să organizăm festivalul de muzică veche, concerte de jazz sau chiar muzică populară autentică. Vom mai aduce și o expoziție despre sinagogile din această zonă. Orișiunde au existat evrei, chiar și în sate - farmacistul, negustorul”, povestește pastorul, citat de DW.

O lege care poate transforma mii de tineri în infractori, doar ca statul să pară că face ceva

Un nou proiect de lege care prevede pedepsirea cu închisoare de la 3 la 10 ani pentru consumul de droguri a fost adoptat miercuri de Camera Deputaților. Dacă acest proiect ar intra în vigoare, persoanele care sunt prinse că au cumpărat și consumat marijuana, drog legalizat în tot mai multe țări din Europa și în SUA, nu vor mai avea dreptul să plătească amendă pentru fapta lor.

„Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi”, prevede inițiativa legislativă, scrie PressHub.