Bacșișul a fost fiscalizat de la începutul anului. Practic, acesta se impozitează cu 10%. Totuși, așa cum a fost scrisă Legea, de fapt persoanele lasă un bacșiș mai mare. Dan Schwartz, managing Partner RSM România a explicat de ce.

Bacsis la restaurantFoto: Chernetskaya / Dreamstime.com

„S-a încercat ani de zile să se reglementeze această problemă pe care o aveam. Faptul că a fost reglementat (bacșișul n.r.) trebuie salutat. Detaliile nu sunt cele mai potrivite”, a precizat el la TaxEU Forum.

  • De exemplu, sumele acordate ca bacșiș nu intră în baza de date pentru contribuții sociale la persoana fizică și nu intră în baza de impozitare (impozit pe proft/venit sau TVA la contribuabil).

„Întrebarea este: când pui pe nota de plată 10% bacșiș se aplică la prețul cu TVA sau fără? Dacă se aplică la cel cu TVA, de ce să dai bacșiș pe care contribuabilul trebuie să-l vireze la stat?”, a întrebat el.

Asta înseamnă, spune Dan Schwartz, că cei 10% pe care tu îi dai ca bacșiș se transformă în 11-12%.

„Trebuie să avem în minte ideea că dăm un bacșiș mai mare din cauza faptului că se aplică la prețul cu TVA al produselor Horeca”, a explicat expertul.

Sursă foto: Dreamstime.com