Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş, a declarat joi că trebuie impulsionate mijloacele prin care se recuperează debitele care se rostogolesc de la an la an şi, totodată, să fie intensificată executarea silită.

Presedintele ANAF Lucian HeiusFoto: Hotnews / Florin Barbuta

"Trebuie să accelerăm şi să impulsionăm mijloacele prin care recuperăm acele debite care se rostogolesc de la an la an şi să intensificăm executarea silită. Şi, aici, o să am o mare nevoie de Ministerul de Finanţe ca să ne ajute să modificăm un pic Codul de procedură fiscală. Împreună cu o parte din partenerii sociali am avut discuţii pe această modificare, pe partea de administrare. Chiar dacă am reuşit să facem modificarea pe partea de inspecţie fiscală, n-am reuşit pe partea de administrare a veniturilor, dar sper ca în lunile următoare să putem să modificăm Codul de procedură fiscală şi să dăm o mai mare elasticitate şi să acordăm, bineînţeles, şi un credit celor care sunt oneşti, dar care, la un moment dat, pot să treacă printr-o perioadă dificilă şi trebuie să fie ajutaţi ca să parcurgă această perioadă mai nefericită din activitatea lor, dar, în acelaşi timp, să avem şi noi instrumentele pentru a putea recupera de la cei care chiar nu înţeleg niciodată că trebuie să plătească ceea ce au de plată", a afirmat Heiuş.

În ceea ce priveşte modernizarea ANAF, Lucian Heiuş şi-a exprimat speranţa ca "greutăţile" întâmpinate în general în procesul de achiziţii publice, "să nu fie o piedică reală în demararea şi achiziţionarea serviciilor IT" de care instituţia are nevoie pentru a implementa acele mari proiecte de digitalizare, finanţate din PNRR.

Şeful ANAF a subliniat că proiectele de digitalizare vor duce la o schimbare a modului în care contribuabilii interacţionează cu ANAF, precum şi la creşterea eficienţei prin instrumente care sunt puse la dispoziţie.