Arabia Saudită a fost de acord să depună 5 miliarde de dolari la banca centrală a Turciei, prin intermediul Fondului saudit pentru dezvoltare, a anunţat fondul într-un comunicat de luni, decizia fiind ”o demonstraţie a angajamentului Regatului Arabiei Saudite de a sprijini eforturile Turciei de a-şi consolida economia”, relatează CNBC.

Recep Tayyip ErdoganFoto: Mehmet Akif Parlak / AFP / Profimedia

Vestea vine în timp ce Turcia se luptă cu o economie afectată de ani de inflaţie ridicată şi de o serie recentă de cutremure devastatoare, care au ucis peste 46.000 de oameni şi au lăsat milioane de oameni fără adăpost.

Inflaţia Turciei este încă de peste 55%, iar moneda sa se apropie de minimele record în raport cu dolarul, după câţiva ani de intervenţie politică a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a opus majorării ratelor dobânzilor în ciuda inflaţiei în creştere.

Preţurile globale mai ridicate ale energiei, pandemia de Covid-19 şi creşterea deficitului de cont curent şi a deficitului comercial al Turciei s-au combinat, de asemenea, pentru a pune economia turcă într-o poziţie precară, iar acum mulţi dintre cei 85 de milioane de cetăţeni care trăiesc în ţară abia îşi permit bunuri de bază.

Măsura Arabiei Saudite semnalează o îmbunătăţire suplimentară a relaţiei dintre cele două ţări – ambele fiind mari puteri în lumea musulmană – după ce legăturile au fost aproape rupte în urma uciderii de către agenţii saudiţi a jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul saudit din Istanbul.

În anii de după, ţările au folosit diverse mijloace pentru a-şi boicota neoficial produsele şi zborurile sau pentru a-şi bloca mass-media.

Dar, pe parcursul anului 2022, liderii Turciei şi Arabiei Saudite au efectuat vizite diplomatice reciproce şi au promis comerţ şi investiţii, deoarece Erdogan a adoptat o schimbare completă a poziţiei sale, urmărind apropierea şi sprijinul financiar pentru economia ţării sale, aflată în dificultate.