După trei ani de crize de proporții, 2023 nu a început cu prea mult optimism. Aproape două treimi dintre economiștii din instituții financiare de renume și din marile companii ale lumii se așteaptă la o recesiune globală anul acesta, potrivit unui sondaj al World Economic Forum. E și motivul pentru care două dintre temele ediției de anul acesta a Forumului de la Davos au fost reziliența și sustenabilitatea afacerilor într-un context global de „policrize”, adică tocmai ce vedem din 2020 încoace, când numeroase crize au ajuns să se întrepătrundă și să se alimenteze reciproc.

crizele in oglindaFoto: panorama.ro

În puțin peste un deceniu, am fost loviți de o serie de crize, care au transformat economii și lanțuri de aprovizionare și au schimbat felul în care muncim, consumăm și ne facem planuri de viitor: criza financiară începută în 2008, criza din zona euro, Brexit, președinția Trump, pandemia Covid-19, războiul din Ucraina, criza energetică și inflația galopantă.

Ultimele patru s-au întrepătruns și se suprapun în acest moment, cu efecte greu de descâlcit. Pandemia încă nu s-a încheiat, războiul din Ucraina intră în anul al doilea, criza energiei va continua și alimentează criza inflaționistă, iar lumea se teme de o a doua administrație Trump în SUA, cu toate consecințele pe care le-ar avea asupra securității și cooperării globale. Așa arată lumea în era policrizelor.

Iar după șocurile ultimilor ani, întrebarea începutului de 2023 rămâne dacă vine sau nu o mare criză economică globală și dacă suntem mai pregătiți să îi ținem piept decât am fost în anii 2000.

Citește continuarea materialului pe Panorama.ro.