Dacă ne uităm în dinamica pieței valutare, o să vedem că în fiecare an de Crăciun și de Paște leul se întărește față de euro. Cel mai mult se întărește după Sfânta Maria, spune Adrian Vasilescu, consilier de strategie în BNR.

Bancnote euro Foto: Durand Thibaut/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia

De ce?

„Atunci vin foarte mulți tineri să-și petreacă sărbătoarea în țară, iar după încep nunțile. Vin să se căsătorească aici, la ei acasă. Aduc foarte mulți bani. Piața valutară simte puternic un impuls în aceste perioade”, a spus el.

De ce românii din străinătate trimit din ce în ce mai puțini bani în țară

„S-a schimbat ceva în structura forței de muncă românești în străinătate. Foarte mulți tineri au decis să se mute cu totul în străinătate. Și-au mutat familiile, și-au dus copiii la școală și este un motiv pentru care scad remiterile”, a afirmat reprezentantul BNR.

Banii trimiși de români, spune el, sunt foarte importanți pentru economia românească.

„7.700.000 de gospodării ar trebui să avem în vedere. 700.000 de gospodării sunt cele care reprezintă companiile, firmele, în general forța organizată. 7 milioane sunt gospodăriile economice care au încă un rol mic în dezvoltarea economiei interne, dar trebuie să fie mai mare”, a precizat el.

  • 6.600 lei lunar este venitul unei gospodării care cuprinde statistic 2,7 persoane. Asta înseamnă pentru România o sumă foarte mică.

În același timp, spune Vasilescu, cheltuielile pe o persoană sunt cam 2.600 lei, foarte puțin. Așadar, remiterile din străinătate contribuie puternic la două aspecte:

1. Sprijnirea cheltuielilor pe care le face o gospodărie

2. Investiții, pentru că foarte mulți din banii trimiși din străinătate sunt pentru investiții. Mulți își adună aici banii.