FMI estimează o creștere economică de 2,4% pentru acest an și de 3,7% pentru 2024, se arată în cel mai recent raport al instituției. De precizat că revizuirea a fost făcută în jos: în octombrie anticipa 3,1% pentru 2023.

Fondul Monetar International (FMI)Foto: Graeme Sloan / ddp USA / Profimedia

În ceea ce privește inflația, o vede tot de două cifre, respectiv de 10,5% (este vorba despre media anuală) și de 5,8% în 2024.

Pentru finalul acestui an se așteaptă la o inflație de 7,5%.

Deficitul de cont curent anticipat este de 7,9% pentru 2023 și 7,7% pentru 2023.

Comisia Națională de Strategie și Prognoză se așteaptă la o creștere economică 2,8% în acest an.

Banca Mondială se aștepta, în raportul din ianuarie, la 4,6% în 2022 și 2,6% în 2023.

Comisia Europeană anticipează 2,5% pentru acest an.