Există un tot mai larg consens al specialiștilor, de la academicieni la strategi și bancheri centrali că actuala inflație persistentă și-ar găsi mai degrabă originea în lăcomia corporativă sau (mai politically correct) în capacitatea lor de a crește pur și simplu prețurile. Astfel s-a născut termenul de greedflation (de la greed-lăcomie) sau ”scuzflație”.
Inflația din martie a fost în România de 14,5%, presiunile venind tocmai din „transferarea treptată asupra prețurilor a costurilor materiale și salariale crescute și din refacerea sau mărirea unor marje de profit, în contextul rezilienței cererii de consum”, admite și Banca Națională în minuta celei mai recente întâlniri a celor 9 membri ai Ca al BNR.
Imediat după pandemie, când inflația părea s-o ia razna, mai toată lumea vorbea de caracterul ei „tranzitoriu”. Că prețurile au crescut ca urmare a disfuncțiilor legate de aprovizionarea cu mărfuri și că, odată aceste lanțuri de aprovizionare fiind reluate, prețurile se vor calma. Dar n-a fost deloc așa.
Revenirea puternică a consumului după luni de izolare, creșterea prețurilor la energie din cauza războiului din Ucraina, a fost ingredientul suprem al acestui cocktail inflaționist, ducând la creșterea costurilor de producție ale companiilor, forțate apoi să le transmită clienților lor.
Consiliul Concurenței a dat amenzi în valoare totală de 178,6 milioane lei (36,2 milioane euro), din care 94% reprezintă sancțiuni aplicate pentru înțelegeri de tip cartel
Mai adăugăm aici că în 2022, Consiliul Concurenței a finalizat 8 investigaţii privind încălcarea Legii concurenţei, aplicând amenzi în valoare totală de 178,6 milioane lei (36,2 milioane euro), din care 94% reprezintă sancțiuni aplicate pentru înțelegeri de tip cartel. Iar în acest an, Autoritatea lucrează la Consiliul Concurenţei a deschis alte circa 15 dosare pentru infracțiuni similare. Anul trecut au fost sancționate 97 de companii pentru înțelegeri de tip cartel, iar 90% au recunoscut încălcarea legii.
Un studiu al economiștilor Isabelle Werner și Evan Wasner de la Universitatea din Massachusetts, publicat în martie, ajută la înțelegerea mecanismului. Inițial, creșterea prețurilor se datorează dificultății de a asigura necesarul de mărfuri la raft (șocuri pe partea ofertei, cum le spun economiștii), legate de blocaje. Asta se traduce în profituri extraordinare pentru unele companii (transportatori, distribuitori de combustibili, de exemplu).
Apoi, „pentru a-și proteja marjele de profit , sectoarele din aval propagă aceste creșteri de preșuri și amplifică presiunile inflaționiste. Totul din lăcomia de a beneficia financiar de pe urma unei penurii. „Lucrătorii reacționează și cer și ei salarii mărite, ceea ce e normal, având în vedere profiturile ridicate ale companiilor pentru care lucrează și scumpirile de la magazinele pe care unori chiar ei le aprovizionează”. Cu alte cuvinte, riscul unei spirale inflaționiste preț-salarii este real.
Într-un moment în care coeziunea socială se prăbușește, a avea marje de profit mai mari decât cele normale în perioade de criză nu poate decât să alimenteze neliniștea
Cât despre analiști, suntem din ce în ce mai de acord cu această teorie, Albert Edwards, strateg global la Societe Generale din Londra, considerând că „ceva pare să se fi rupt în capitalism”. El arată cu degetul către companii despre care spune că au profitat de pandemie și de războiul din Ucraina pentru a obține profit. „Într-un moment în care coeziunea socială se prăbușește deja, cred că acele companii care generează marje de profit mai mari decât cele normale în perioade de criză nu poate decât să alimenteze neliniștea”, avertizează el.
Piet Christiansen, strateg-șef la Danske Bank din Copenhaga, subliniază, la rândul său, „riscul evident ca scăderea inflației să fie mai lentă decât se aștepta din cauza creșterii marjelor corporative”.
Oscar Arce, director general pentru afaceri economice la Banca Centrală Europeană, nu se gândește mai puțin. Spaniolul ajunge chiar până la a se teme de o spirală a prețurilor „care ar putea sărăci pe toată lumea”, într-un articol publicat în urmă cu câteva săptămâni pe blogul BCE.
„Pe baza datelor istorice, ne-am fi așteptat ca încetinirea ciclică a activității economice și deteriorarea persistentă a condițiilor comerciale cântăresc profiturile", continuă Oscar Arce. Dar el observă că multe sectoare, precum agricultura, energia, construcțiile, producția și serviciile și-au văzut profiturile crescând mult mai repede decât costurile forței de muncă.
Goldman Sachs are si el un raport pe această temă.
„Efectul profiturilor asupra presiunilor asupra prețurilor interne a fost excepțional din punct de vedere istoric, subliniază Oscar Arce. În timp ce, în medie, din 1999 până în 2022, profiturile au contribuit cu aproximativ o treime la deflatorul PIB (o măsură a inflației, editorul notă), în 2022, au contribuit în medie cu două treimi.”
Potrivit acestuia, riscul principal este ca consumatorii să caute să compenseze aceste creșteri de preț prin cererea de creștere a salariilor, alimentând sustenabil spirala inflaționistă.
Strategistul Societe Générale, Albert Edwards, confirmă și el că „principalul motor al acestui ciclu inflaționist este creșterea marjelor de profit. În loc să numească acest lucru drept cauza principală a inflației ridicate, băncile centrale au ales, în schimb, să se concentreze pe creșterea salariilor nominale, ca amenințare principală – așa-numita „spirală salariu/preț”.
Companiile au exploatat contextul inflaționist. Clienții se așteaptă la creșterea prețurilor din cauza a ceea ce citesc în presă despre creșterea prețurilor mărfurilor. Companiile au „profitat” în mod clar de creșterea așteptărilor inflaționiste pentru a trece la creșteri de prețuri cu mult peste creșterea costurilor, mai explică Edwards.
Alții vorbesc despre „scuzflație”, sau despre cum defectele lanțului global de aprovizionare, războiul din Ucraina sau alte incidente care au loc în lume le oferă marilor corporații scuza perfectă pentru a-și scumpi produsele.
7
47
