Băncile centrale nu pot, doar ele însele, să dezamorseze riscurile la adresa stabilității macroeconomice și să asigure un mediu favorabil creșterii economice. Politica fiscală ar trebui, de asemenea, să intervină și să joace un rol activ, revenind la nivele sustenabile ale deficitelor. În plus, ar fi la fel de important un acord credibil între autoritățile fiscale și monetare cu privire la un mod comun de acțiune care să reducă vulnerabilitățile, arată un raport al BRD, destinat investitorilor.
Inflația internă va scădea în intensitate cu o dinamică mai ridicată începând din a doua jumătate a anului, urmând să ajungă la niveluri de o cifră, se mai arată în document. Redăm mai jos cele mai importante afirmații din raportul BRD, intitulat ”BNR-tango pe frânghie”:
Contextul global duce la alegeri complicate
Băncile centrale din întreaga lume se confruntă cu provocări fără precedent,în tentativa de a atenua trecerea de la o perioadă cu inflație scăzută la una cu inflație ridicată într-un peisaj financiar fragil și complex.
După ce au subestimat inițial forța și persistența presiunilor inflaționiste, băncile centrale au răspuns ulterior cu o intensitate sporită, în ceea ce a devenit cea mai sincronizată și intensă trecere la o politică monetară restrictivă de după al Doilea Război Mondial.
Măsurile neortodoxe luate în politica monetară din trecut au condus în prezent la dileme de politică neortodoxă, deoarece au declanșat o serie de dezechilibre care le limitează spațiul de manevră.
Moștenirea perioadei lungi de rate scăzute ale dobânzilor și de lichiditate abundentă au făcut ca băncile centrale să opereze într-un mediu caracterizat de prețuri ridicate ale activelor și o dependență ridicată de lichiditate.
Acest lucru face mai dificilă acomodarea monetară să fie mai dificilă, deoarece există un compromis clar între gestionarea inflației și stabilitatea financiară, cu consecințe problematice privind distribuția de resurse.
Din acest punct de vedere, efectul de contracție al bilanțurilor băncilor centrale poate fi semnificativ mai mare decât stimulul oferit prin relaxarea cantitativă.
Deși sectorul bancar este într-o formă mult mai bună decât în 2008, nu prea există motive de mulțumire
Pe termen mediu, provocarea pentru băncile centrale este agravată și de o lume în curs de militarizare și de deglobalizare, caracterizată printr-o mai mare fragmentare comercială/financiară, de îmbătrânirea populației, precum și schimbările structurale aduse de digitalizare/tranziția ecologică.
Sistemul financiar global este deja supus unei presiuni semnificative din cauza schimbării bruște a politicilor monetare. Eșecurile SVB și Signature Bank din SUA, alături de achiziția credit Suisse din Elveția de către rivalul UBS, au zguduit piețele în această primăvară. Acest lucru a venit să ne reamintească faptul că, deși sectorul bancar este într-o formă mult mai bună decât în 2008 - în mare parte datorită reformelor privind reglementarea, nu prea există motive de mulțumire.
Cu atât mai mult cu cât sectorul intermedierii financiare nebancare este destul de vulnerabil, fiind predispus la stressul surselor de finanțare (de exemplu, prăbușirea Archegos Capital Management în septembrie 21 sau turbulențele de pe piața de obligațiuni guvernamentale britanice în octombrie).
Factorii responsabili ar trebui să acționeze pentru a menține încrederea printr-o mai bună reglementare macroprudențială
În consecință, factorii de decizie politică ar trebui să acționeze pentru a menține încrederea printr-o mai bună reglementare macroprudențială, cu un accent puternic pe monitorizarea plăților de dividende și a acumulării de riscuri pe piețele de capital nebancare.
Preocupările cu privire la sustenabilitatea datoriilor au reapărut recent din cauza creșterii abrupte a datoriei publice globale, care a atins un nivel istoric ridicat după debutul pandemiei de COVID-19, în timp ce condițiile financiare mai stricte au dus la o povară mai mare a serviciului datoriei.
Considerațiile fiscale cântăresc deja asupra politicilor unor bănci centrale – Banca Centrală Europeană își face griji cu privire la efectul acțiunilor sale monetare asupra „fragmentării” (randamentele la titlurile emise de tarile cu situatia financiara mai slaba in comparatie cu tarile cu situatia financiara mai puternica).
În momentul redactării acestui articol, marile bănci centrale majorează ratele dobânzilor într-un ritm mai lent. La cea mai recentă întâlnire de politică monetară (4 mai), Banca Centrală Europeană a încetinit ritmul creșterii ratei dobânzii la 25 pb, ridicând rata depozitelor la 3,25%, dar a lăsat ușa deschisă pentru noi creșteri ale dobânzilor.
Contextul macroeconomic pare să recomande menținerea ratelor dobânzilor ridicate pentru o perioadă mai lungă de timp
Într-o altă mișcare menită să crească costurile îndatorării, BCE a declarat că intenționează să întrerupă reinvestițiile în cadrul APP începând cu iulie 2023. FED a anunțat o creștere a ratei de 25 pb, ducând rata fondurilor federale la un interval țintă de 5%-5,25%, cel mai înalt nivel din august'07. Dar Fed a mai semnalat că ar putea întrerupe seria de 10 majorări ale ratelor dobânzilor.
Contextul macroeconomic pare să recomande menținerea ratelor dobânzilor ridicate pentru o perioadă mai lungă de timp pentru a readuce inflația pe o cale sustenabilă.
Mai exact, ritmul creșterii economice rămâne mai intens decât se anticipase, piața muncii continuă să manifeste o rezistență surprinzătoare, totul pe fondul unor dezechilibre economice persistente.
Prin urmare, relaxarea politicii monetare ar putea începe mai târziu decât se așteaptă piețele și să nu fie la fel de rapidă după cum s-ar aștepta ele.
Considerăm că este prematur să discutăm despre o reducere a ratelor dobânzilor, cel puțin nu până când inflația de bază va intra pe o traiectorie descendentă clară spre ținta de inflație a BNR, după ce consolidarea bugetară va înregistra progrese iar tensiunile din piața muncii se vor atenua.
1
2
