Banca Comerciala Romana (BCR) va majora, incepand de marti, 1 aprilie 2008, dobanzile la creditele si la depozitele in lei. Majorarea dobanzilor la credite se inscrie in tendinta generala a pietei creata de majorarile dobanzii de politica monetara a BNR, a declarat Sorin Mititelu, directorul executiv in cadrul BCR, citat in comunicatul institutiei.

Nivelul ratei dobanzii de referinta revizuibila semestrial pentru creditele in lei aflate in sold va creste cu 2,5 puncte procentuale, la 12,25% pentru imprumturile pe termen scurt si la 12,75% pentru cele pe termen mediu si lung.

BNR a majorat in mod repetat dobanda de politica monetara incepand cu luna noiembrie 2007 cu 2,5%. Nivelul actual al dobanzii de politica monetara este de 9,5%. "Aceasta a impus modificari la nivelul dobanzilor practicate de banci. Decizia BCR de acum, venita dupa majorari succesive de catre BNR a dobanzii de politica monetara, probeaza practic politica activa a bancii privind protejarea in cat mai mare masura a clientilor sai". informeaza comunicatul BCR.

BCR va majora si dobanzile la depozitele in lei, cu pana la 0,5 puncte procentuale, si la cele in valuta cu pana la 0,3 puncte procentuale. Noile dobanzi sunt de pana la 7,25% pentru lei, pana la 3,6% pentru euro si pana la 2,5% pentru dolari.

In perioada 1 aprilie - 1 mai, BCR va oferi o dobanda promotionala pentru depozitele cu dobanda fixa la termen de trei luni in lei si euro. Pentru sumele de pana la 5.000 de lei exclusiv dobanda este de 8%, pentru cele cuprinse intre 5.000 de lei si 10.000 de lei exclusiv dobanda este de 8,5%, iar pentru sumele de peste 10.000 de lei dobanda este de 9%. Dobanda va fi de 4,1% pentru depozitele de pana la 10.000 de euro, 4,2% pentru cele cuprinse intre 10.000 si 25.000 de euro si de 4,3% pentru sumele care depasesc 25.000 de euro.

BCR, membra a Grupului Erste, gestioneaza active de peste 17,5 miliarde de euro si are, in prezent, 580 sucursale si agentii in intreaga tara.