Nu bruscăm economia, nu apăsăm brutal pe frână, pe politică monetară ca să nu creem o recesiune pentru că asta ne mai trebuie într-un an electoral, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Guvernatorul BNR, Mugur IsărescuFoto: Inquam Photos / George Calin

„Vom căuta o politică asemănătoare în perioada următoare, de aceea avem și un excedent de lichiditate în piață. Atâta vreme cât nu se corectează deficitul fiscal, el trebuie să fie finanțat”, a explicat el.

Potrivit acestuia, soluția este să reduci deficitul fiscal și pe partea de cheltuieli și pe venituri.

„Acestea sunt opțiunile pe care trebuie să le facă Guvernul și observați că se fac foarte greu. Încercăm în continuare să dăm inflația treptat în jos”, a mai afirmat guvernatorul BNR.

El a continuat: “Aud discuții în public „Domnule, problema este faptul că Guvernul se împrumută”. Ce înseamnă dacă Guvernul nu ar putea să se împrumute și n-ar finanța deficitul? Înseamnă criză nu numai financiară, ci economică, criză socială, criză politică. Eu am trăit aceste evenimente în anii ‘90. Nu aveam nici datorie externă atunci sau era foarte mică”, a explicat Isărescu.

Își amintește: „Umblam disperați ca să găsim bani ca să finanțăm deficitul bugetar care oricum era mai mic. Au fost ani extrem de grei”.

„Soluția nu este să oprești finanțarea deficitului, ar însemna un șoc teribil pentru economie și pentru țară”, a mai arătat Isărescu.