Corecția fiscală nu va fi ușoară și nu se poate face numai pe partea de cheltuieli, susține Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR. „În momentul în care ai venituri sub 27% din PIB și spui că ponderea salariilor bugetarilor sunt cele mai mari din Europa, nu ai în vedere un lucru esențial. Sunt cele mai mari pentru că 27% este cel mai mic. Cum să fie mai mare? N-au de unde”, a spus el.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNRFoto: AGERPRES

În opinia sa, discuțiile cu privire la modificările fiscal-bugetare vor fi relativ dificile.

„Eu am participat la corecții fiscale de câteva ori, inclusiv în calitate de premier. În 2000 am încercat să fac și eu niște corecții fiscale să tai de ici de colo și mi s-au părut cam mari la Ministerul de Interne. Le-am zis: «Ia mai corectați puțin aici». A venit un reprezentant al Ministerului de Interne și ne-a zis: Haideți domnu’ premier, ce vreți să facem? Să alergăm după hoți cu biciletele sau pe jos? Nu avem nici bani de benzină. Ei cu bolid și noi cu bicicleta”, a povestit guvernatorul BNR.

El spune că trebuie fim cu atenție mare de a tăia numai pe partea de cheltuieli și făcând comparații care nu sunt potrivite.

Ce riscă România dacă nu se iau măsuri fiscale

Potrivit acestuia, dacă nu se iau măsuri în privința deficitului, riscăm să ne taxeze piețele.

„Inflația este în scădere, avem creștere economică, dar avem deficitul cel mai mare și nu coboară. Riscăm foarte mult dacă nu reușim cu modificările fiscale. Riscăm în primul rând să ne taxeze piețele”, a afirmat Isărescu.

El reamitește că inflația este în scădere, avem creștere economică, dar avem și prima de risc cea mai mare și nu coboară.

„Lumea poate să spună: «capitaliștii sunt răi, că e o conspirație mondială», dar ei se uită nu numai la deficit, ci și la discuțiile care au loc în țară și dificultatea de a lua măsurile necesare”, explică Isărescu.

Guvernatorul mai spune că împrumuturile pentru finanțarea deficitului rămân scumpe, chiar dacă BNR face eforturi.

„Ați văzut: am lăsat lichiditate în piață. Nu este chiar tipic pentru o bancă centrală. Nu finanțăm direct deficitul bugetar, nu avem voie. Ne citește în fiecare lună BCE dacă am face o asemenea nerozie. Am lăsat lichiditate pentru ca economia reală și Guvernul să se poată finanța. Nici asta nu poți să o lași la infinit. Trebuie să fii foarte atent cu ea. Corecția fiscală este absolut necesară. Asta este principala prioritate a României. Ne dăm seama că nu se poate face într-un an electoral. Acum trebuie să mai tragem de timp”, suține guvernatorul BNR.

Potrivit acestuia, avem sectoarele de bază pe care trebuie să le facă statul: sănătate, educație, apărare, securitatea internă și așa mai departe.

„Sunt subfinanțate. Ce să tai când ai 26% din PIB? Să trăiești cu iluzia că noi suntem o țară cu totul deosebită și că toți ceilalți, inclusiv bulgarii, trăiesc cu 33-35% venituri bugetare și noi suntem mai breji și putem să ne descurcăm cu 26-27% cred că este o iluzie”, a spus el.

A mai adăugat: „impozitele pe muncă sunt 10%, unde să le mai reduci? În ceea ce privește contribuțiile, avem altă problemă: mulți beneficiari, puțini contribuabili. Asta e cu contribuțiile și la sănătate și la asigurări sociale. E o treabă grea. Guvernul actual și Guvernul viitor nu au în față sarcini ușoare”.