​Cei care solicită creșteri de salarii, că e an electoral, își închipuie că nu tot ei vor plăti anul viitor nota de plată? Speră ei că la anul nota de plată va fi achitată de alții? Asta e întrebarea mea. Deci, a cere acum nu știu ce măriri, când toată lumea știe foarte bine că la anul va veni nota de plată…Să adâncești acum dezechilibrele mi se pare o speranță deșartă că va veni altcineva să plătească și că tu vei scăpa de nota de plată, a avertizat joi economistul șef al BNR Valentin Lazea, la Conferința anuală a Asociației Analiștilor Financiari Bancari din România.

Valentin LazeaFoto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Valentin Lazea a analizat unde ne-am plasa în OECD dacă am adera luna aceasta. Concluziile sale:

  • Din 38 de țări, doar 21 sunt democrații depline (full-democratism), 15 sunt democrații imperfecte- aici intră și România, dar și Polonia, Cehia, Ungaria. Deci suntem în zona noastră, ca să zic așa, dar totuși suntem democrații. Mai sunt două state considerate ne-democratice: Mexic și Turcia. Dacă mă întrebați pe mine, Mexic și Turcia pică și la criteriul de dezvoltare economică… ele mai mult au fost admise, cred eu, din rațiuni geopolitice.
  • La inflație, dacă am intra în luna asta, am fi pe locul patru din coadă. Mai mare inflație decât noi au la nivelul lunii trecute au Turcia 68%, Columbia 7,4% și, surprinzător, Islanda 6,8% deci am fi a 4-a țară.
  • La deficit bugetar am fi pe ultimul loc, alături de SUA. Mai rău decât Turcia, care avea un deficit de 4,6% de PIB. Mai rău decât Columbia deficit -5,1% mai rău decât Mexic deficit -4,7%.
  • Da, la creșterea economică am sta bine, în sensul că 2,5% ne-ar plasa în grupul fruntaș. Numai Turcia, cu o creștere de 4% ar fi în mod clar deasupra noastră. Deci am avea trei bile negre și una albă.
  • Eu cred că aceste neperformanțe se datorează unor mituri urbane care au adus România în acest stadiu. Mituri urbane, pe care le împărtășește și mediul politic, și presa, și clasa antreprenorială, și angajații.
  • Mitul numărul unu este creșterea economică. Trebuie să fie cât mai mare, dacă se poate peste potențialul de creștere, chiar dacă acest fapt echivalează cu creștere inflației. Sunt mulți patroni care spun dacă nu crește business-ul nostru cu peste 6% nici nu ne interesează să ne dăm jos din pat dimineața. Ori, cei care afirmă astfel de lucruri și sunt enorm de mulți, care nu sunt contracarați, din păcate, nici de către dumneavoastră, de analiștii financiari bancari, aceștia nu țin cont de două lucruri. Primul lucru este imposibilitatea matematică. O dublare a PIB-ului în decurs de 10 ani ar presupune o creștere medie anuală cu 7%. Păi poate să crească România cu 7%?
  • Al doilea lucru de care nu se ține cont când se vorbește de creșteri economice oricât de mari, este că, cu cât o țară crește ca PIB per capita, cu atât ea se apropie de ce se cheamă „frontiera posibilităților de producție”. O țară cum e România, nu mai poate crește cu atât. N-are cum, oricât ar vrea x, y sau z! Ceea ce era posibil din 2001 până în 2010 nu mai e posibil acum. Acum, potențialul nostru de creștere este undeva între 3,5 și 4%. Lucrul ăsta nu se înțelege, nu se discută.

La factorul numit forță de muncă, avem probleme imense pe partea de demografie, pe partea de educație, pe partea de participare a forței de muncă, pe partea de migrație... Forța de muncă este extrem de limitată. Iar asta înseamnă că pentru a angaja lucrători va trebui să le plătești salarii mult mai mari decât productivitatea lor. Iar asta duce la inflație automat! Principala problemă a angajatorului român astăzi este că trebuie să plătească mai mulți bani decât face angajatul, mai mulți bani decât produce muncitorul respectiv, pentru că e limitat și educațional, și demografic, și participativ și nu mai știu cum.

Și să nu ne imaginăm că odată intrați în OECD, ne vom schimba obiceiurile, mentalul și că rezultatele vor fi pe măsură, a conchis economistul șef al Băncii Naționale.