Cardurile de debit emise de ABN Amro nu vor putea fi utilizate duminica, 6 aprilie, intre orele 1:00 si 8:00, perioada in care se vor efectua lucrari de intretinere si reconfigurare a sistemelor informatice ale institutiei. De asemenea, reteaua de ATM-uri va fi inactiva in aceasta perioada.

"Detinatorii de carduri de credit vor putea efectua tranzactii la comercianti si folosi bancomatele altor banci in intervalul mentionat, se arata intr-un comunicat al bancii.

Potrivit NewsIn, ABN Amro a fost achizitionata in octombrie 2007 de consortiul format din Royal Bank of Scotland, Fortis si Santander pentru aproximativ 70 miliarde euro, iar diferitele segmente de activitate ale ABN Amro sunt impartite intre cele trei banci. Activitatile desfasurate de banca in Romania sunt preluate pe parcurs de Royal Bank of Scotland.

ABN Amro este prezenta in Romania din noiembrie 1995 si activeaza in 15 orase prin 25 de sucursale.