Indicele preturilor de consum (IPC), indicator care masoara inflatia, a urcat in luna martie cu 0,67% comparativ cu luna anterioara, iar inflatia anuala s-a accentuat la 8,63%, acesta fiind cel mai ridicat nivel din ianuarie 2006 pana in prezent. Analistii financiari contactati de HotNews.ro considera ca deprecierea leului a fost una dintre cauzele care au dus la o crestere a inflatiei peste asteptari. O noua decizie de majorare a dobanzii de politica monetara este de asteptat, in aceste conditii, in opinia analistilor. Desi va cobora in a doua parte a anului, inflatia va depasi mult tinta pe care si-a propus-o BNR.

Informatia pe scurt:

  • Rata anuala a inflatiei a urcat, in martie, la 8,63%, la un nivel record al ultimilor doi ani
  • Preturile au crescut semnificativ la marfurile alimentare, la combustibili si  la serviciile de telefonie
  • Analistii financiari anticipeaza o scadere a inflatiei in a doua parte a anului, dar fara a exclude o accentuare a acesteia in aprilie sau mai
  • Deprecierea leului a contribuit la accentuarea inflatiei peste asteptarile pietei
  • Cresterea inflatiei in martie peste nivelul estimat de BNR, la 8,4-8,5%, ar putea determina o noua majorare a dobanzii de politica monetara
  • Dobanzile pe piata bancara se vor mentine la un nivel inalt, in conditiile unei inflatii ridicate

Analistii financiari considera ca inflatia a crescut in martie din cauza deprecierii leului, dar si a unui efect de baza - comparatia cu luna similara din 2008

"Sunt mai multi factori care au determinat accentuarea inflatiei in aprilie. Sunt presiunile de moment, care nu sunt o surpriza, dar ce concura la acest nivel maxim este un efect de baza legat de inflatia mai mica raportata pentru aceeasi perioada a anului trecut. Spre deosebire de 2007, aprecierea leului nu a mai putut sa sprijine coborarea inflatiei", a declarat Radu Craciun, director de investitii Interamerican.

Forin Catu, economist sef ING Bank, estimeaza ca presiunile pe termen lung sunt in crestere, iar BNR va fi nevoita sa inaspreasca politica monetara. "Socul asupra inflatiei din martie a fost produs de marfurile alimentare, dar si de telefonie, ceea ce arata ca in Romania influenta cursului de schimb persista. Componentele core au crescut amenintator in martie si arata ca presiunile din sistem pe termen lung sunt in crestere, ca politica monetara este inca relaxata si ca o scadere spre 5% a inflatiei pe termen mediu, insemnand doi ani, nu se va putea face fara o politica monetara mai restrictiva", a afirmat Catu.

"Inflatia din martie a iesit putin peste asteptarile noastre si ale pietei - de cel mult 8,5%. A fost mai ridicata decat se estimase si la produsele alimentare si la cele nealimentare, mai ales din cauza deprecierii leului. Pe partea de produse alimentare, totusi, se observa o stabilizare in sensul ca nu a fost o crestere lunara semnificativ mai mare decat in luna precedenta", a apreciat Rozalia Pal, economist sef Unicredit Tiriac Bank.

Deprecierea leului este principala cauza care a determinat o crestere a inflatiei peste asteptari si in opinia directorului executiv Bancpost, Lucian Isar.

"Desi s-a redus fata de lunile ianuarie si februarie, rata lunara a inflatiei a fost in martie de 0.67% ca urmare a unor socuri de oferta - deprecierea leului care a determinat cresterea unor preturi de import (in special la alimente si a tarifelor la telefonie, cresterea preturilor combustibililor ca urmare a cresterii pretului international al titeiului -, dar si a presiunilor cererii agregate (inflatia core2 a crescut cu 0.82%, mai repede decat inflatia preturilor de consum). Rata anuala a inflatiei a crescut din cauza unui efect de baza, respectiv comparatia cu rata inflatiei redusa din martie 2007", a explicat Lucian Isar.

Nivelul din martie ar putea insemna varful acestui an, considera analistii

"Nivelul din martie cred ca va fi varful de inflatie din acest an, dar avem o retinere legata de conditiile meteorologice si de rezultatele anului agricol. Pentru intregul an, inflatia va depasi 6%, mult peste ceea ce vrea BNR, dar ratarea tintei de inflatie este un esec asumat de Banca Centrala", a apreciat Radu Craciun.

Estimarile pietei pentru 2008 vor fi revizuite in urcare, dupa o analiza atenta a datelor publicate luni de INS, a aratat Florin Catu. "Este greu de spus daca martie este varful din 2008. In aprilie, mai ar putea ca nivelul inflatiei sa fie mai mare decat in martie. Mai important este ca inflatia este mai rigida si nu va mai scadea intr-un ritm semnificativ spre a doua parte a anului. Astfel, dobanzile ar putea ramane ridicate pentru o perioada mai mare decat se asteptase. In functie de elementele noi aparute azi in datele publicate de INS, analistii nostri vor revizui in sus inflatia anuala", a spus acesta.

Rozalia Pal este de parere ca inflatia din martie ar putea ramane ca maxim al acestui an. "In principiu, varful ne asteptam sa ramana cel din martie de 8,63%, in cazul in care excludem aparitia unor socuri exceptionale in timpul anului, cum ar fi cursul de schimb. Mai degraba, consideram ca va avea loc o stabilizare si chiar o usoara apreciere a leului astfel incat, spre sfarsitul anului, vedem o decelerare a inflatiei. In decembrie, anticipam un nivel al inflatiei de 5,8%. Pana in iulie, trebuie mentionat ca inflatia va ramane peste 8%", a spus Rozalia Pal.

"Nivelul din martie cred va fi cel mai mare din acest an, dar nu datorita diminuarii rapide a presiunilor inflationiste, ci in principal datorita asa numitului efect statistic de baza, anul trecut inflatia incepand sa creasca din aprilie", a opinat Lucian Isar.

Piata asteapta ca BNR sa majoreze din nou dobanda de politica monetara

Florin Catu a exprimat cea mai pesimista estimare in privinta dobanzii de poltica monetara si a anticipat ca aceasta va depasi 10% in 2008. "Cred ca, dupa datele de azi privind inflatia, rata dobanzii de politica monetara va fi peste 10%", a considerat Catu.

Pe de alta parte, Lucian Isar a aratat ca o majorare a dobanzii de politica monetara ar duce la diminuarea increderii in moneda nationala, la cresterea dobanzilor si la mentinerea anticipatiilor negative legate de inflatie.

"Conditiile monetare se vor inaspri si fara masuri aditionale din partea bancii centrale. Noi consideram ca, din punctul de vedere al dobanzii de interventie, nivelul este deja foarte ridicat iar efectele intarzie sa apara din cauza modului in care banca centrala isi comunica intentiile. Efectele cresterilor de dobanda vor fi simtite acut incepind din semestrul doi al anului curent.

Intr-o economie ca cea a Romaniei, comportamentul reactiv al politicii monetare sugereaza ca dobanda nu face decat sa mentina ritmul cu cresterea actuala a inflatiei. Ca urmare, o crestere a dobanzii de interventie nu face decat sa ridice dobanzile pe termen lung, sa le creasca volatilitatea implicita, sa diminueze increderea in moneda nationala si sa ancoreze in sus anticipatiile privind inflatia.

O politica monetara proactiva (cu o componenta puternica forward looking) face din cresterea dobanzilor un demers transparent si credibil: o crestere a dobanzii de interventie genereaza o reducere a dobanzilor pe termen lung, o micsorare a volatilitatii implicite, o revenire a increderii in moneda locala si o ancorare in jos a anticiparilor privind inflatia", a declarat Isar.

Rozalia Pal se asteapta la o decizie a BNR in acest sens, in mai. "Nu este exclus ca BNR sa creasca dobanda de politica monetara, cu toate ca pana in prezent am apreciat ca la 9,5% este suficient de ridicata. In conditiile in care rata dobanzii pe piata interbancara este peste acest nivel, nu este exclusa o miscare in sus a dobanzii din partea BNR. Daca va avea loc o majorare, aceasta se va face in prima jumatate a lui 2008, la sedinta BNR din mai, pentru ca in a doua parte a anului se asteapta o diminuare a inflatiei, mai ales in august si in septembrie", a explicat Rozalia Pal.

Cheltuielile bugetare, intr-un an electoral, ar putea crea presiuni inflationiste

"In momentul de fata nu cred ca politica fiscal-bugetara are un impact semnificativ asupra inflatiei, exista un echilibru bugetar. In practica graficul chetuielilor este iregulat si, in a doua parte a anului, cresc de obicei cheltuielile, astfel incat efectul politicii fiscal-bugetare asupra inflatiei se va resimti spre sfarsitului anului", a spus Radu Craciun.

Rozalia Pal a admis ca atat BNR, cat si piata se asteapta ca guvernul sa mareasca cheltuilile bugetare din cauza alegerilor. "Politica fiscal-bugetara are influenta asupra inflatiei in sensul cresterii cererii agregate pe piata interna. Exista ingrijorari atat ale pietei, cat si ale BNR ca se va materializa cererea in exces din partea guvernului care va afecta negativ inflatia. Intentia de reducere a deficitului bugetar de la 2,7% la 2,3% este binevenita, dar trebuie vazut ce se va intampla in practica".

Componentele inflatiei in martie reflecta deja o politica fiscal-bugetara relaxata, a constat Lucian Isar. "Politica fiscala laxa are ca efect cresterea cererii agregate. Impactul celei din urma asupra indicelui preturilor de consum este masurat de indicele inflatiei de baza (core2) care a crescut mai repede decat indicele preturilor de consum", a explicat acesta.

Economistul sef al BNR considera ca varful a fost atins in martie si ca pana la finele anului inflatia va scadea sub 6%

"Ne apropiem de prognoza care a fost facuta de BNR acum doua luni si mai bine - acea prognoza vorbea de 8,5%, iata ca suntem la 8,6% - in apropiere si tot acea prognoza spunea ca va constitui varful inflatiei din acest an, dupa care va urma o scadere a inflatiei incepand cu vara acestui an. Si, intr-adevar, in continuare credem acest lucru, in sensul ca, in lunile de primavara, inflatia se va stabiliza undeva intre 8 si 8,5.

Ramanem increzatori ca, incepand din vara, inflatia va scadea, ajungand sub 6% la sfarsitul anului si un argument foarte puternic in acest sens este acela ca vara trecuta si toamna trecuta preturile au fost foarte mari si fata de acestea, niste preturi chiar destul de mari in a doua parte a acestui an, dar mai mici decat anul trecut, vor duce la o moderare a inflatiei. Deci, e ceea ce se cheama in economie efect de baza. Cand baza iti este foarte inalta, orice performanta dupa aceea iti este mult mai usor de atins", a declarat Valentin Lazea, economistul sef al BNR, citat de Rador.

INS: cele mai mari cresteri de pret - la servicii

Indicele preturilor de consum (IPC), indicator care masoara inflatia, a urcat in luna martie cu 0,67% comparativ cu luna anterioara, iar inflatia anuala s-a accentuat la 8,63%, acesta fiind cel mai ridicat nivel din ianuarie 2006 pana in prezent. Potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), fata de februarie, cele mai mari cresteri de pret, de 0,92%, s-au inregistrat la servicii, iar tarifele marfurilor nealimentare si a celor alimentare au urcat cu 0,67%, respectiv 0,55%.

Avansul de 0,92% a preturilor la servicii s-a datorat in special majorarii preturilor la transportul aerian (1,88%), telefonie (1,87%). La categoria marfurilor nealimentare cele mai pronuntate cresteri de preturi au fost consemnate la combustibili (2,31%), autoturisme si piese de schimb (1,34%) si tutun si tigari (1,29%), in vreme ce scaderi de pret au avut loc la medicamente (-0,06%).

Preturile marfurilor alimentare au fost influentate in special de cresterea preturilor la citrice si alte fructe meridionale (6,77%), ulei comestibil (3,44%) si branza de oaie (2,38%), in timp ce preturile la oua (-10,82%), cartofi (-3,16%) si fasole boabe si alte leguminoase (-0,79%) s-au diminuat.

Potrivit INS, in primele trei luni ale acestui an, rata medie lunara a inflatiei a fost de 0,7%, comparativ cu 0,1% in perioada similara a anului trecut.

La inceputul lunii februarie, Banca Nationala a Romaniei a revizuit previziunea privind nivelul inflatiei in 2008, de la 4,3%, estimat anterior, la 5,9%, dar a decis sa mentina tinta pe care si-a propus-o pentru acest an, de 3,8%.

"Vom depasi spre sfarsitul acestui trimestru o rata de 8%, care se va plafona in al doilea trimestru, ca in partea a doua a anului sa intre pe un trend descendent", a afirmat Mugur Isarescu, guvernatorul bancii centrale, la acel moment.

Pentru anul viitor, BNR estimeaza o inflatie de 3,9%. Comisia Nationala de Prognoza (CNP) a revizuit in crestere previziunile privind inflatia din acest an, cu 0,9%, estimand ca la finele lui 2008 inflatia va fi de 5,4%.