Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Leul s-a depreciat miercuri cu 0,14% fata de euro, pana la 3,6412 lei/euro

de Dragos Comache     HotNews.ro
Miercuri, 21 mai 2008, 14:42 Economie | Finanţe & Bănci


Leul s-a depreciat usor miercuri fata de moneda unica europeana, euro fiind cotat la 3,6412 lei, potrivit cursului anuntat de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Cursul de referinta arata o depreciere cu 0,14% a monedei nationale, dupa ce marti banca centrala a anuntat un curs de 3,6361 lei pentru un euro.

Potrivit NewsIn, leul s-a depreciat in primele tranzactii de miercuri, de la 3,6415 la 3,6560 lei pentru un euro, in continuarea miscarii din seara precedenta, dar dupa ora 9:00, cand s-a deschis piata valutara locala, leul s-a apreciat usor pana la 3,6370 lei pentru un euro, iar la 13:50, bancile cumparau un euro cu 3,6440 lei si il vindeau cu 3,6480 lei.

"Leul se depreciase usor de dimineata, dar dupa ce s-a deschis sedinta locala a castigat teren pana la 3,6370 lei pentru un euro, desi francul elvetian si dolarul s-au depreciat fata de euro. Aprecierea leului se datoreaza, probabil, ordinelor comerciale venite de la clienti", a declarat Monica Angelescu, seful departamentului de tranzactii interbancare al Volksbank Romania, citata de NewsIn.

Fata de moneda americana, cursul de referinta de miercuri arata o apreciere usoara a leului, pana la 2,3141 lei pentru un dolar, de la 2,3261 lei pentru un dolar, cat era marti, ca urmare a deprecierii suferite de dolar pe pietele internationale fata de euro. Pe pietele internationale, moneda americana s-a depreciat, miercuri, de la 1,5634 la 1,5770 dolari pentru un euro, iar la 13:50 ora Romaniei, euro era cotat la 1,5768 dolari.

Francul elvetian a fost cotat miercuri la 2,2396 lei, nivel cu 0,91 bani mai ridicat decat cel din ziua anterioara, iar 100 de yeni japonezi au fost cotati la 2,2339 lei, in scadere cu 0,38 bani.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





167 vizualizari


ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by