Leul s-a apreciat usor miercuri, cu doar 0,04%, moneda unica europeana fiind cotata la 3,6716 lei, potrivit cursului anuntat de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Cursul de referinta este astfel cu 0,15 bani sub cel din ziua anterioara, cand banca centrala a afisat un curs de 3,6731 lei pentru un euro.

Potrivit NewsIn, moneda nationala a deschis sedinta la cotatii maxime ale zilei, de 3,6775 lei pentru un euro, pentru ca apoi cursul sa coboare treptat sub nivelul de 3,67 lei pentru un euro. La ora 13:45, bancile cumparau un euro cu 3,6698 lei si il vindeau cu 3,6739 lei.

"Leul este stabil, in lipsa unor date care sa miste piata. Spre seara sunt asteptate, insa, datele despre productia de bunuri de consum de folosinta indelungata in SUA, iar maine vor fi publicate datele despre produsul intern brut in economia americana, care pot influenta cursul daca nu sunt conforme cu asteptarile", a declarat Ioan Birle, dealerul sef al Bancii Transilvania, citat de NewsIn.

Cursul de referinta afisat, marti, de banca centrala arata o depreciere cu un ban a leului in fata dolarului, de la 2,3307 lei pentru un dolar cat era marti, la 2,3409 lei pentru un dolar. Pe pietele internationale, moneda americana s-a apreciat de la 1,5760 dolari pentru un euro la 1,5668 dolari pentru un euro, iar la 13:45, ora Romaniei, euro era cotat cu 1,5684 dolari.

Francul elvetian a fost cotat miercuri la 2,2626 lei, nivel cu 0,75 bani mai scazut decat cel din ziua anterioara, iar 100 de yeni japonezi au fost cotati la 2,2362 lei, cu 0,62 bani mai putin ca marti.