Banca Nationala a Romaniei a prelungit perioada de consultare publica asupra proiectului de regulament privind limitarea riscului de credit la imprumuturile destinate persoanelor fizice pana la 31 iulie, termenul initial fiind de 16 iulie. Prin acest proiect de regulament, banca centrala incearca sa puna inca o frina creditarii, inasprind conditiile in care institutiile de creditare pot acorda imprumuturi persoanelor fizice.

Astfel, BNR propune ca bancile si celelalte institutii financiare nebancare sa calculeze gradul de indatorare la credite pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc in anul anterior, si nu doar in functie de adeverinta de salariu sau alte documente justificative, asa cum se intimpla in prezent.

Potrivit aceluiasi proiect, bancile ar putea lua in calcul venituri care depasesc cu mai mult de 20% veniturile declarate la Fisc in anul anterior numai daca clientii pot dovedi ca acestea au "caracter de continuitate".

In plus, Banca Nationala mai introduce analize de tip "stress test" pentru evaluarea capacitatii de rambursare a creditului in conditii nefavorabile. Aceste analize se vor realiza pe baza informatiilor aferente unei perioade de minimum 18 luni anterior datei evaluarii, utilizand cea mai ridicata rata a dobanzii, nivelul cel mai ridicat al deprecierii cursului de schimb al monedei nationale, inclusiv in cazul creditelor indexate, si cel mai ridicat nivel al sumei comisioanelor aplicabile, practicat de banca in aceasta perioada.

Bancile si celelalte institutii financiare vor fi obligate sa puna in aplicare noile prevederi in cel mult 45 de zile de la intrarea in vigoare.