Reprezentantii mediului bancar s-au intalnit vineri, la sediul Asociatiei Romane a Bancilor, pentru a discuta noul regulament propus de BNR pentru acordarea de credite persoanelor fizice. Propunerea BNR a suscitat discutii aprinse din cauza prevederilor restrictive legate de accesul la credite.

In cadrul intalnirii de vineri, experti tehnici ai bancilor comerciale au analizat proiectul BNR si au schitat un prim set de modificari, care va fi supus atentiei conducerii Asociatiei Romane a Bancilor.

Asociatia va avea marti, 22 iulie, o intalnire cu prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu. Ulterior, tot in cursul saptamanii viitoare, Consiliul de Administratie al ARB va lua o decizie privind forma finala a documentului, continand observatiile si propunerile sale, pe care il va inainta conducerii BNR.

Dupa intalnirea de vineri, care a durat mai mult de trei ore, expertii bancari au refuzat sa dea detalii privind propunerile care s-au desprins in timpul discutiilor si au precizat ca un comunicat privind pozitia oficiala a ARB va fi remis, numai dupa intrunirea Consiliului de Administratie.