ARB: Expertii BNR si ai bancilor vor lucra la modul de aplicare a noilor reglementari privind creditarea
Bancherii au refuzat sa faca declaratii in urma intrevederii, iar conducerea ARB a remis un comunicat in care precizeaza ca a realizat "un util schimb de opinii pe marginea noilor prevederi ale Regulamentului privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice".
ARB va transmite BNR, in zilele urmatoare, punctul de vedere al comunitatii bancare. Totodata, comunicatul arata ca "s-a stabilit ca la nivel de experti, ai BNR si ai bancilor, sa continuam sa lucram pentru definitivarea procedurilor noii reglementari si a modului de aplicare".
La intalnire au participat din partea ARB, presedintele institutiei, Radu Gratian Ghetea si cei trei vicepresedinti: Steven van Groeningen, presedinte Raiffeisen Bank, Petre Bunescu, director general adjunct BRD si Sergiu Oprescu, presedinte executiv Alpha Bank, precum si Dominic Bruynseels, presedinte BCR si Gerald Schreiner, presedinte Volksbank.
Reprezentantii mediului bancar au mai avut discutii pe marginea proiectului BNR, la sfarsitul saptamanii trecute.
Proiectul se afla in discutie publica pana pe 31 iulie.

Cu excepția a două județe, în România un adult din patru e pensionar. Campioana e Hunedoara, unde aproape jumătate din adulți sunt pensionari
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid