Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei a decis, in sedinta de politica monetara de joi, sa majoreze, incepand cu 1 august, rata dobanzii cheie cu 0,25%, pana la 10,25%, informeaza un comunicat al institutiei.

BNR este decisa sa continue gestionarea ferma a lichiditatii de pe piata monetara prin intermediul operatiunilor de piata si sa mentina nivelul actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta ale institutiilor de credit, se arata in acelasi comunicat.

BNR a majorat dobanda de politica monetara la 10%, in penultima sedinta de politica monetara, care a avut loc in 26 iunie 2008. Dobanda cheie a urcat, joi, la 10,25%, cel mai ridicat nivel incepand din august 2005, cand s-a situat la 12,5%.

Consiliul de administratie al BNR a majorat dobanda de politica monetara, in fiecare din ultimele sapte sedinte, care au avut loc din octombrie 2007 pana in prezent. Dobanda cheie a ajuns, astfel, de la 7%, in octombrie 2007, la 10,25% in prezent.

Decizia de joi a BNR contrazice asteptarile analistilor economici care anticipau mentinerea ratei dobanzii cheie la nivelul anterior de 10%. In estimarile lor, analistii apreciau ca o noua majorare nu va mai fi necesara, in conditiile in care inflatia va atinge varful acestui an, in iulie, si va intra pe o panta descendenta in a doua parte a anului.

Dobanda de politica monetara este principalul instrument folosit de BNR in lupta cu inflatia, iar anuntul de joi ar putea da un semnal privind inclusiv prognoza de inflatie pentru acest an.

In primavara, BNR a revizuit in usoara crestere prognoza de inflatie pentru 2008, de la 5,9% la 6%, dar a redus estimarea pentru anul viitor de la 3,9% la 3,5%. Recent, ministrul finantelor, Varujan Vosganian, estima ca inflatia anuala va fi cuprinsa intre 6 si 7%.

Desi a majorat prognoza, BNR a mentinut tinta de inflatie pentru 2008 la 3,8% plus minus un punct procentual, iar guvernatorul Mugur Isarescu a declarat ca, in acest fel, BNR arata ca este hotarata sa combata inflatia.

Consiliul de administratie al BNR a aprobat, tot joi, Raportul trimestrial asupra inflatiei, care va fi prezentat publicului intr-o conferinta de presa care va fi organizata in 4 august 2008.

Rata dobanzii de politica monetara este plafonul ratelor dobanzilor la care BNR atrage depozite pe termen de o luna de pe piata monetara interbancara. Prin urmare, majorarea dobanzii de politica monetara afecteaza costurile refinantarii de pe piata interbancara. Dobanzile practicate pe piata monetara romaneasca sunt puternic corelate cu rata dobanzii de politica monetara si orice crestere de dobanda va fi simtita si la nivelul dobanzii pentru depozitele si creditele in lei oferite de bancile comerciale.

UPDATE BNR a majorat dobanda cheie pe fondul riscurilor macroeconomice, in special al celor privind politica bugetara a guvernului. Desi se asteapta ca rata anuala a inflatiei sa coboare, incepand din august, dupa ce se va accentua temporar in iulie, BNR este ingrijorata de modul in care guvernul va cheltui banii intr-un an electoral.

Tintirea inflatiei, principalul obiectiv de politica monetara, este unul dintre motivele care au determinat BNR sa creasca dobanda cheie. Un alt motiv, subliniat in comunicat, este ingrijorarea fata de cheltuielile guvernamentale in apropierea alegerilor, cheltuieli care vor pune presiune pe inflatie.

Potrivit comunicatului remis joi, la trei ore dupa incheierea sedintei Consiliului de Administratie, dobanda majorata ar urma sa contribuie la limitarea consumului stimuland economisirea si atenuand ritmul de creditare.

BNR precizeaza ca presiunile inflationiste au fost create printr-o majorarea a veniturilor populatiei mai rapid decat productivitatea muncii si de cresterea creditului. Prin urmare, Banca Centrala estimeaza o "accelerare temporara" a ratei anuale a inflatiei in iulie.

Incepand din august, insa, BNR se asteapta la o coborare a inflatiei anuale. Cu toate acestea, oficialii Bancii Centrale au considerat ca este necesara majorarea ratei dobanzii pentru ca "riscurile macroeconomice, cu precadere cele legate de politica veniturilor si majorarea cheltuielilor bugetare in perioada electorala, s-au amplificat si pot fi accentuate de incertitudinile crescute ce afecteaza mediul economic international".

BNR isi arata ingrijorarea fata de o eventuala relaxare a politicii salariale si fiscale, pe fondul riscurilor macroeconomice si transmite un semnal privind coordonarea politicii monetare cu cea fiscal-bugetara.

"CA al BNR reafirma ca va monitoriza cu vigilenta evolutiile indicatorilor macroeconomici, fiind gata sa utilizeze intregul set de instrumente de care dispune banca centrala pentru a contracara presiunile inflationiste", se mai precizeaza in comunicat.