Royal Bank of Scotland, a doua banca din Marea Britanie ca marime, a raportat pierderi de 691 milioane de lire sterline in primul semestru al acestui an, datorita deprecierii cu 5,9 miliarde de lire sterline a activelor cu grad sporit de risc, potrivit NewsIn care citeaza Reuters. Reprezentantii bancii au spus ca pierderile inregistrate au fost "o experienta dura", dar ca banca isi reface deja capitalul, iar vanzarea de active se deruleaza conform planului.

Fred Goodwin, directorul executiv al RBS, a declarat, vineri, ca banca se afla in negocieri cu mai multi potentiali cumparatori pentru divizia de asigurari, evaluata la 5-6 miliarde lire sterline, dar ca o astfel de tranzactie nu asigura cresterea rezultatelor financiare.

Titlurile RBS s-au apreciat cu 2,4%, la 238 pence/actiune la inceputul sedintei de tranzactionare, una dintre cotatiile cele mai ridicate la bursa londoneza, datorita capitalului peste asteptari detinut de banca si de rezultatele financiare care anunta o ameliorare a situatiei economice.

Reprezentantii bancii au declarat ca valoarea imprumuturilor ipotecare neperformante si a altor tipuri de credite a crescut cu 58%, pana la 1,5 miliarde lire sterline, in primele sase luni din acest an.

Royal Bank of Scotland a fost una dintre bancile cele mai afectate de criza creditelor ipotecare, cu o pierdere de peste 8 miliarde lire sterline si o scadere a profitului de baza cu 3%, la 5,1 miliarde lire sterline.

Pe parcursul unui an de criza a creditelor, bancile au raportat deprecieri de active de 400 miliarde dolari pe seama crizei creditelor ipotecare cu grad mare de risc (subprime) din Statele Unite, care i-a obligat sa faca rost de capital de la proprii actionari sau de la investitorii straini.