Directorul subsidiarei National Bank of Greece din insula greceasca Leros a fost arestat, vineri, dupa ce a jucat la cazinouri peste 1 milion de euro din conturile de economii ale clientilor si din banii bancii, anunta NewsIn. Politia din Leros a precizat ca barbatul, in varsta de 58 de ani, care conducea sucursala locala a National Bank of Greece, cel mai mare creditor din Grecia, a pariat banii furati la mai multe cazinouri, timp de patru luni.

"Pierdea mereu", a declarat un reprezentant al Politiei. "De fiecare data cand a jucat o suma mica pentru a-si reveni, a pierdut, asa ca data urmatoare trebuia sa parieze mai mult.

Cand unii clienti au dorit sa isi retraga economiile, managerul sucursalei le-a spus ca acestea sunt investite in depozite pe termen lung din care banii nu pot fi retrasi imediat, au adaugat surse din Politie.

Cazul a fost descoperit dupa ce clientii au intentat proces bancii, ceea ce a dus la verificarea conturilor bancare ale sucursalei.

Leros este o insula mica cu mai putin de 10.000 de locuitori din arhipelagul Dodecanez, in apropiere de tarmul turcesc, situata la circa 320 de km de Atena.

Grecii sunt cunoscuti ca fiind pariori inraiti, monopolul elen al jocurilor de noroc - OPAP - fiind cea mai mare firma de profil din Europa.