Presedintele Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, Thomas Mirow, a apreciat intr-un interviu ca BERD va trebui sa revizuiaca in scadere estimarile de crestere economica din statele din fostul blocul comunist, pe fondul crizei financiare mondiale, anunta AFP, citat de NewsIn. "Totusi nu vedem semne de recesiune in regiune", a adaugat el intr-un interviu publicat sambata de cotidianul Tagesspiegel.

Presedintele BERD s-a pronuntat si impotriva infiintarii unui fond european de salvare a bancilor, apreciind ca aceasta nu ar fi o solutie in acest moment: "Interventiile rapide din ultimele zile, in special in cazul bancilor Dexia si Fortis, au demonstrat ca europenii sunt capabili sa reactioneze atunci când este necesar. Pentru Europa, infiintarea unui fond pentru salvarea bancilor nu ar fi judicioasa in prezent", a declarat Thomas Mirow.

Thomas Mirow, fost secretar de stat german pentru finante, numit recent la conducerea BERD, a salutat, insa, adoptarea unui plan amplu de salvare a bancilor americane de catre Congres, apreciind ca acesta va ajuta atât la stabilizarea sistemului bancar american, cât si a sistemului financiar international.

Si ministrul german al economiei, Michael Glos, a respins ideea unui plan de salvare european pentru banci, sustinuta de Marea Britanie la minisummitul european de la Paris, pe tema crizei financiare.

Germania isi anuntase opozitia fata de un plan european similar celui american pentru stabilizarea sectorului financiar inca de la lansarea acestei idei. Guvernul german "nu poate si nu vrea sa acorde cecuri in alb bancilor, indiferent daca acestea s-au comportat intr-un fel responsabil sau nu", a declarat Angela Merkel.

Pe de alta parte, in timp ce guvernele olandez si francez au intervenit pentru a ajuta Dexia, iar guvernul irlandez a garantat depozitele de la sase banci, in Germania, banca Hypo Real Estate, aflata in dificultate, a primit un credit pe termen scurt si mediu, de mai multe miliarde de euro, din partea unui grup de banci germane, si nu de la statul german.