Banca Transilvania a inregistrat in primele noua luni ale acestui an un profit net de 396,62 milioane de lei, de aproape trei ori mai mult decat in perioada similara a anului trecut, se arata intr-un comunicat al institutiei bancare. Din totalul profitului net obtinut, 223,08 milioane de lei reprezinta un castig net exceptional rezultat din vanzarea participatiei detinute la Asiban.

Acesta asigura "o lichiditate semnificativa pentru BT", se arata in comunicat.

In ceea ce priveste profitul operational, acesta a urcat cu 30% la finele lunii septembrie, la 173,54 milioane de lei.

"Banca a inregistrat rezultate pozitive pe primele noua luni ale anului si suntem increzatori. Suntem o banca solida, profitabila, cu 1,3 milioane de clienti activi si cu o politica sanatoasa de creditare. Ne-am preocupat mai ales de aspectele care tin de lichiditate, risc management, echilibru, pentru a asigura o crestere sanatoasa a bancii, in continuare”, a declarat Robert C. Rekkers, directorul general al Bancii Transilvania.

Activele Bancii Transilvania au ajuns la sfarsitul lunii septembrie la un nivel de 16,46 miliarde de lei, in crestere cu 18,69% fata de finele anului trecut, cand inregistrau o valoare de 13,87 miliarde de lei.

In legatura cu situatia internationala, Robert C. Rekkers este de parere ca „sistemul bancar romanesc nu va fi foarte afectat de tot acest context. Ca argument, soliditatea sistemului bancar poate fi simplu reflectata daca ne gandim numai la totalul rezervelor minime obligatorii pe care institutiile bancare le detin la BNR".

"In ceea ce priveste Banca Transilvania, nu exista expunere de business pe international, fiind o companie cu capital majoritar romanesc; avem un nivel al rezervei minime obligatorii depozitate la BNR, de 850 milioane de euro. Actionarii sunt alaturi de noi, inclusiv actionarul semnificativ, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, care detine 15% din capitalul social", a mai spus directorul general al institutiei de credit.