Banca Centrala Europeana (BCE) va permite bancilor sa ofere drept garantie pentru acces la finantarea guvernamentala o gama mai larga de active si va oferi mai multe fonduri in dolari si franci elvetieni, intr-o noua incercare de a combate criza din piata financiara, informeaza NewsIn.

In cadrul unei declaratii facute miercuri, BCE a anuntat ca va cobori plafonul de rating impus activelor acceptate drept garantie de la A- la BBB- si ca va accepta pentru prima data active denominate in monede straine, precum dolari, lire sterline si yeni.

BCE va organiza, de asemenea, pentru prima oara o piata pentru schimburi valutare, prin care sa ofere fonduri suplimentare in dolari si in franci elvetieni pentru bancile din zona euro, si va incepe sa ofere finantare nelimitata pe termen lung in euro, la dobanda fixa.

"Sper ca toti jucatorii din piata monetara sunt atenti", a declarat un strateg din cadrul Monument Securities, Marc Ostwald. "Aceasta este o noua piesa din puzzle-ul menit sa demonstreze ca tarile G7 vor trece peste criza cu orice pret".

BCE a spus ca relaxarea regulilor de acceptare a activelor oferite ca garantie, care abia au fost inasprite luna trecuta, va ramane valabila cel putin pana la finalul anului viitor.

Masura va impune o noua marja de risc asupra activelor nou-eligibile, ce includ titluri de stat, certificate de depozite si titluri comerciale folosite pe pietele nereglementate din tari precum Germania si Franta, si revendicarea unor credite sindicalizate denominate in euro.

"Extinderea criteriilor de eligibilitate a garantiilor, anuntata miercuri, va fi combinata cu o monitorizare atenta a utilizarii acestora", a precizat BCE.