Standard&Poor's a revizuit in scadere perspectiva ratingurilor Erste Bank si subsidiarei Banca Comerciala Romana (BCR), de la "stabil" la "negativ", din cauza impactului pe care l-ar putea avea criza financiara mondiala asupra Europei Centrale si de Est si Austriei, potrivit NewsIn. Pe langa BCR, S&P a revizuit in jos si perspectivele unei alte subsidiare a grupului Erste, respectiv Ceska Sporitelna din Cehia.

In acelasi timp, agentia de evaluare financiara a confirmat ratingurile "A" si "A-1" pentru credite pe termen lung si credite pe termen scurt ale grupului bancar Erste, calificativul "BBB minus" pentru creditele pe termen lung ale BCR si ratingurile "A", respectiv "A-1" pentru credite pe termen lung si termen scurt ale bancii Ceska Sporitelna.

"Miscarile de rating reflecta riscurile macroeconomice in crestere create de turbulentele financiare internationale, care ar putea afecta negativ profilul financiar si perspectivele de afaceri ale operatiunilor principale ale Erste Bank in regiunea Europei Centrale si de Est si in Austria", a declarat Markus Schmaus, analist la S&P.

"Mai mult decat atat, exista riscuri de contagiune create de criza continua de incredere si de aversiunea accentuata la risc, care ar putea afecta negativ fluxurile internationale de capital si increderea investitorilor", a avertizat Schmaus.

El a mentionat ca mai ales afacerile extinse din Romania si Ungaria ar putea crea presiuni suplimentare asupra Erste, daca mediul economic se inrautateste si mai mult.

Decizia privind perspectiva ratingului Ceska Sporitelna reflecta statutul acesteia de subsidiara principala in cadrul grupului bancar Erste. Data fiind contributia acesteia la castigurile grupului si importanta strategica pentru grupul bancar, ratingurile Ceska Sporitelna sunt echivalate cu cele ale bancii-mama si sunt miscate concomitent.

In privinta deciziei privind perspectiva de rating a BCR, aceasta reflecta ingrijorarile tot mai mari legate de impactul mediului operational dificil din Romania, care ar putea crea presiuni suplimentare asupra solvabilitatii proprii a BCR.

Ca urmare a inrautatirii conditiilor macroeconomice din regiunea central si est-europeana, care ar putea afecta negativ capacitatea Erste de a acorda sustinere viitoare subsidiarelor sale, exista posibilitatea ca nivelul de sustinere al bancii-mama - luat in calculul anterior al calificativului BCR - sa scada, mai avertizeaza S&P.

Erste Bank este foarte sensibila la o schimbare de tendinta in economiile Europei Centrale si de Est, din cauza pozitiei semnificative a bancii in regiune, care i-a adus 60% din profit in primul semestru.

"O miscare negativa de rating ar putea fi efectuata, daca vom asista la o deteriorarea rapida a conditiilor macroeconomice pentru operatiunile principale in Europa Centrala si de Est, care ar putea afecta calitatea activelor si profitabilitatea, mai ales in Romania", atrage atentia Schmaus.

O presiune suplimentara pe leu ar putea, de asemenea, avea efecte negative, luand in considerare ponderea mare a creditului in valuta si dependenta Romaniei de investitiile straine directe, mai avertizeaza analistii de la Standard&Poor's.