Sarkozy si Barroso se intalnesc cu Bush, incercand sa ajunga la o intelegere privind o reforma a sistemului financiar mondial

de Alina Neagu     HotNews.ro
Sâmbătă, 18 octombrie 2008, 13:14 Economie | Finanţe & Bănci


Presedintele francez Nicolas Sarkozy merge sambata la resedinta de la Camp David a omologului sau american George W. Bush, pentru a face presiuni asupra acestuia, in calitatea sa de presedinte in exercitiu al Uniunii Europene, sa accepte o reforma a structurii financiare mondiale aflata in criza si organizarea rapida a unui summit mondial, anunta NewsIn. La discutii va lua parte si presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso.

Inaintea celor trei ore de discutii dintre Bush, Sarkozy si Barroso de la Camp David, in muntii din Maryland, americanii au parut totusi mai putin convinsi decat europenii. Cei din urma vor o reforma reala si completa, un fel de nou Bretton Woods, numele acordurilor care guverneaza din 1944 lumea internationala a finantelor.

George Bush a recunoscut vineri ca nu trebuie ca dereglarile masinariei financiare care ameninta in prezent economia mondiala sa se mai repete. Administratia si-a depasit pe de alta parte reticentele si a acceptat principiul unui summit international la care sa ia parte tarile membre G8 si marile economii emergente. insa Bush nu s-a angajat deloc dincolo de reforma sistemului american care, oricum, va reveni succesorului sau din ianuarie 2009, in timp ce europenii propun o forma de supervizare mondiala a pietelor.

George W. Bush, care in alocutiunea radiofonica de sambata va cere publicului sa creada "ferm in libertatea pietelor", va avertiza de asemenea impotriva efectelor perverse pe care eventuale noi reglementari le-ar putea avea asupra activitatii economice.

In ceea ce il priveste, Nicolas Sarkozy a repetat ca lumea trebuie sa invete ceva din aceasta criza si a avertizat ca ea nu trebuie privita ca o "paranteza", dupa care totul "va fi ca inainte". Cu riscul de a-i irita pe americani, el a vorbit despre aparitia unei "lumi noi". "Fie reusim sa reglementam, sa organizam, sa moralizam aceasta lume noua, fie nu reusim si vor domina egoismele, fanatismele, logica confruntarii. in acest caz, aceasta lume ar putea mai rea decat pe care am cunoscut-o", a spus el in fata Adunarii Nationale din Quebec, Canada.

Casa Alba a avertizat insa ca nu trebuie sa existe asteptari prea mari de la discutiile de la Camp David. George Bush ii primeste pe Sarkozy si Barroso pentru ca sunt in trecere pe drumul de intoarcere din Canada spre Europa, a spus purtatoarea sa de cuvant, Dana Perino. "Pot sa va asigur ca nu se va rescrie Bretton Woods la Camp David", a glumit ea.

Potrivit purtatoarei de cuvant, data si locul unui summit international nu vor nici ele decise la Camp David, unde cei trei lideri se vor multumi cu declaratii de presa scurte la sosirea oaspetilor, inaintea discutiilor si dineului. Sarkozy a spus insa ca exista un acord de principiu pentru organizarea unui asemenea summit inainte de sfarsitul anului. El ar dori ca evenimentul sa aiba loc in noiembrie la New York, acolo unde "a inceput totul", in opinia sa.

Europenii, care le reproseaza americanilor ca au acordat libertate prea mare bancherilor si investitorilor, in numele sacrosantului principiu al libertatii pietei, sunt multumiti ca au reusit sa isi coordoneze actiunile in criza econiomica si sa isi asume un rol de leadership, atribuit anterior americanilor. In "lumea noua" despre care a vorbit vineri si a carei aparitie ar coincide cu sfarsitul erei Bush, Sarkozy, care detine in prezent presedintia Consiliului Europei, a apreciat ca americanii trebuie "sa inteleaga ca au parteneri si nu sunt singuri pe lume".








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





918 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    Ipocrizie, si iar ipocrizie (Sâmbătă, 18 octombrie 2008, 13:48)

    Addy [utilizator]

    Stirile cu CEO de banci ducandu-se la vanatoare nu-i nimic.

    Peste 10% din cele 700 de mld de $ se vor duce in "bonusuri de performanta" pentru angajatii bancilor falimentare. Mai jos este un link catre articolul care spune asta :

    http://www.guardian.co.uk/business/2008/oct/17/executivesalaries-banking
    • -1 (5 voturi)    
      The Guardian e un ziar de stanga (Sâmbătă, 18 octombrie 2008, 18:11)

      Super-zeroul Brown [anonim] i-a raspuns lui Addy

      E "normal" sa injure capitalismul, pe Bush, pe Sarkozy, pe UE, etc. de cate ori au ocazia. Esti hranit ideologic de o adunatura de masoni care se cred "socialisti":)) Incearca sa cauti o presa mai neutra, nu tonomate, altfel nu esti informat ci dezinformat si manipulat. Sau poate asta iti doresti, sa nu judeci singur, lasa ca gandeste "The Guardian" pt. tine !
      • +1 (3 voturi)    
        Complet de acord (Sâmbătă, 18 octombrie 2008, 18:39)

        Addy [utilizator] i-a raspuns lui Super-zeroul Brown

        Felicitari pentru raspuns :D !
        Mai mult de atat, ce surse de informare ai recomanda ;) ?
      • 0 (0 voturi)    
        Iar tu esti un spalat pe creier de dreapta (Sâmbătă, 18 octombrie 2008, 21:47)

        marinelu turmentat [utilizator] i-a raspuns lui Super-zeroul Brown

        Asa, si? Socialistii nu pot sa spuna adevarul? Adevarul este doar capitalist ca nu te inteleg? Sau socialismul e bun doar cand trebuie sa iei de la popor ca sa dai la bogati dar cand e in sens invers , holeo mancatz-as asa ceva nu se poate pai ce ne intoarcem la comunism? In locul vostru as tacea naibi din gura ca deja e realitate ceeea ce se intampla nu sunt nici filme si nici documentare, capitalismul salbatic este o mare gogornita ca si comunismul ca si fascismul.
  • +1 (7 voturi)    
    A FI SAU A NU FI ......OM? (Sâmbătă, 18 octombrie 2008, 15:01)

    brandy2ro [anonim]

    Sistemul care se IMPUNE, este un sistem VIRTUAL(realizat cu buna stiinta si UNIC SCOP predefinit) cu actiuni in viata reala, iar acesta nu functioneaza deoarece exista SMECHERIA care ar trebuii sa ia totul astfel incat in final SCOPUL UNIC SA SE INFAPTUIASCA ...Deci, tot efortul celor care MUNCESC(patroni sau angajati) este in zadar deoarece nu este real directionat spre nevoile celor care formeaza JOCUL(OAMENILOR?) ci este directionat predeterminat inspre SCOPUL UNIC al sistemului VIRTUAL implementat(INSPRE SMECHERI?).

    Relatiile intre oameni , societati, comunitati sunt STOPATE SAU PROMOVATE CU BUNA STIINTA de catre acest sistem VIRTUAL, cea ce a dus la EXCLUDEREA VOITA A unuia dintre cel mai important principiu care sta la baza oricariei RELATII de orice natura DINTRE OAMENI: SINCERITATEA , precum si a INCREDERII bazata pe valoarea REALA a actiunii care implica o anumita RELATIE UMANA !

    Practic SINCERITATEA, INCREDEREA, si TOATE celelalte VALORI UMANE sunt MIMATE, MANIPULATE.....

    Practic se doreste a se realiza ceva IMPORTANT prin SMECHERIE !??
    OMUL ESTE PROGRAMAT GENETIC PTR. A ACTIONA "LA URGENTE" PTR. A CREA LUCRURI FF IMPORTANTE... DOAR PRIN IUBIRE, DEVOTAMENT, RESPECT, ... VALORI UMANE CARE STAU IN SUBCONSTIENTUL NOSTRU DE VEACURI !

    De aceea ce INCEARCA cateva FIINTE in acest MOMENT, POATE FI INTERPRETAT CA SI DEMENTA !! ???

    Dar oare de ce se grabesc ??! PTR. CA ACESTE FIINTE STIU CA IN FINAL O VA FACE CHIAR ADEVARATUL OM, SI NU CEL CONVERTIT, CEL INDOIELNIC, ...(GENETIC VORBIND...), "SMECHERUL ?"
    Acste fiinte vor sa RESCRIE PROGRAMUL GENETIC, VOR SA NE FACA SA PIERDEM valorile umane ? de ce ? Ptr. ca SUNT VALORI VESNICE IN ACEST UNIVERS !!!!!!?????? Ptr. ca SUNT CELE MAI PUTERNICE ARME !!!?? PTR. ca ele formeaza INTELEPCIUNEA/CUNOASTEREA DIVINA?

    EI TREBUIE SA PLECE , iar OMUL VA RAMANE SI VA FACE LUCRURI MARETE DIN BUNAVOINTA ..DEVOTAMENT, DRAGOSTE, .. intr-un cuvant din IUBIRE ptr. tot ce-l inconjoara ?
    • +2 (6 voturi)    
      Ce MISA mea scrii tu draga (Sâmbătă, 18 octombrie 2008, 18:13)

      Pipi Guru Grig [anonim] i-a raspuns lui brandy2ro

      Atentie, nu da informatii de nivelul anului 12 la fiinte nepregatite sa primeasca ADEVARUL adus de fiintele din gaura de la Polul Nord. Mai intai sa se inscrie la curs, sa plateasca 12 ani de cotizatii si dupa aia poate discutam si de Nirvana. Nu uita sa trimit poza ta in bikini daca vrei in tabara de la Herculane, pe adresa mea din Suedia sau din Danemarca (instruktor Dani!).
      • 0 (6 voturi)    
        E groasa nu ??? (Sâmbătă, 18 octombrie 2008, 18:35)

        brandy2ro [anonim] i-a raspuns lui Pipi Guru Grig

        ha ha ha ...... ha ha ha ..... ha ha ha

        E groasa nu ??? ha ha ha ...ha ha ha


        E bine e bine E bine ca vei lua Teapa ...

        Ar fi bine Ar fi bine .... sa-tii respecti LEGILE

        Ar fi bine Ar fi bine .... sa-tii respecti REGULILE

        Ar fi bine Ar fi bine .... sa-tii respecti SEMENII

        Ar fi bine Ar fi bine .... sa STII CE-I AIA IUBIREA !!!

        looollll


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by