Moneda nationala continua trendul ascendent fata de euro. Dupa ce miercuri, leul a castigat aproape 3 bani in fata monedei unice europene, Banca Nationala a afisat pentru joi o rata de referinta de 3,59 de lei pentru un euro.

In fata dolarului american, leul scade. Moneda americana este cotata la 2,77 lei, in crestere cu 4 bani. Radio Romania Actualitati aminteste ca si pe pietele internationale, euro a scazut la minimul ultimilor doi ani fata de dolar, dupa ce inrautatirea perspectivei economiei mondiale a determinat investitorii sa scape de activele riscante in favoarea monedei americane.