Grupul financiar belgian KBC va primi o injectie de capital in valoare de 3,5 miliarde de euro din partea guvernului belgian, oferind in schimb actiuni cu aceeasi valoare, potrivit Reuters. De asemenea, compania a anuntat ca nu va plati dividende in acest an.

Actiunile emise pentru statul belgian nu ofera drept de vot, insa statul va numi doi reprezentanti in consiliul de administratie al grupului financiar.

Din suma primita de la stat, KBC vrea sa utilizeze 2,25 miliarde de euro pentru a-si consolida activitatea bancara si 1,25 miliarde de euro pentru activitatea diviziei de asigurari. Oficialii KBC au dat asigurari ca banca nu se confrunta cu probleme de lichiditate sau solvabilitate.

Saptamana trecuta, KBC a anuntat ca se asteapta ca pierderile din cel de-al treilea trimestru sa ajunga la 930 milioane de euro.

Toate bancile care opereaza in Belgia - Fortis, Dexia, ING si BNP Paribas - au primit ajutoare de la stat in diferite forme in ultimele saptamani.