Sute de fonduri speculative de tip inchis vor falimenta, iar bursele internationale vor fi nevoite sa se inchida in scurt timp - poate si pentru o saptamana - pentru a stavili panica de a vinde actiuni care cuprinde, incet incet, pietele de valori. Predictia a fost facuta saptamana trecuta de economistul Nouriel Roubini, cel care, in urma cu peste un an, a avertizat ca o criza financiara globala va izbucni in scurt timp. La acel moment, cei mai multi economisti au ras, relateaza timesonline.com.In ziua imediat urmatoare declaratiilor lui Roubini, tranzactiile au fost oprite, pentru scurt timp, pe pietele din New York si Moscova.

Informatia pe scurt:

  • a prezis criza generalizata in 2006
  • bursele sunt in cadere libera si au atins punctul de panica
  • nu se intrevede inca sfarsitul crizei
  • Statele Unite se afla in fata unei stagnari economice de mai multi ani
  • fundamentele economice nu se mai aplica in prezent

Ani de zile, cel supranumit Dr Doom a trait intr-o relativa obscuritate ca profesor de economie la New York University. Dar, dupa ce a facut o serie de predictii neobisnuit de precise referitoare la dezintegrarea sistemului financiar la nivel global, Roubini a inceput sa fie considerat profetul acestor timpuri.

In timp ce economia parea prospera si sigura, cei mai multi economisti au luat in zeflemea predictiile lui Roubini privind un iminent dezastru. Ei au minimizat avertismentele legate de faptul ca dezastrul creditelor sub-prime va atrage o dezintegrare a sistemului financiar. Nimeni nu a crezut atunci cand Roubini a afirmat ca gigantii ipotecari Fannie Mae si Freddie Mac vor intra in colaps, ca bancile de investitii vor fi zdrobite de valul de evenimente si ca lumea se inreapta spre o lunga recesiune.

Si totusi, toate aceste predictii au devenit realitate.

Supranumit Dr.Doom pentru viziunea sa sumbra asupra evolutiei economiei, Roubini este acum cel mai solicitat economist al lumii. Doarme doar patru ore pe noapte, iar saptamana trecuta a fost in Budapesta, Londra, Madrid si New York. Saptamana viitoare se va adresa Congresului american, dar nimeni nu mai asteapta vesti bune.

Vineri, la Madrid, Roubini a afirmat ca economia mondiala se afla "intr-un punct de cotitura". El sustine ca bursele sunt "in cadere libera" si ca "s-a atins punctul de panica".

Septembrie 2006: Criza este iminenta

Nascut in Istanbul in urma cu 49 de ani, el provine dintr-o familie de evrei iranieni. A trait in Teheran, in Tel Aviv si in Italia, unde a absolvit facultatea Summa cum laude. Detine un doctorat in economie internationala la Harvard si vorbeste fluent engleza, italiana, ebraica si persana.

A avansat rapid in cariera, detinand mai multe pozitii de management in Trezorerie si devenind consilier economic al lui Bill Clinton, la sfarsitul anilor '90. Dupa acel moment, cariera lui parea a se fi plafonat, iar indoielile exprimate asupra viitorului economiei mondiale pareau total in afara tonului optimist general, mai ales cand, in urma cu cativa ani, a inceput sa vorbeasca despre o destramare totala a pietelor financiare.

Porecla de Dr. Doom si-a castigat-o in cadrul unei reuniuni a Fondului Monetar International din septembrie 2006, cand Roubini a vorbit despre o iminenta criza generalizata.

El a sustinut atunci ca prabusirea pietei ipotecare va antrena o recesiune globala, iar undele de soc vor distruge institutii financiare precum Fannie Mae si Freddie Mac.

"Cred ca, daca se intampla asa ceva, vom avea nevoie de o tarie", a spus moderatorul reuniunii, iar economistii din sala au inceput sa rada.

Februarie 2008: Cei 12 pasi spre dezastrul financiar

Initial, intr-adevar, se parea ca Roubini a gresit. Prabusirea pietelor nu s-a produs. Chiar si la sfarsitul lui 2007, previziunile financiare si economice erau intunecate, dar nu dezastruoase.

In februarie 2008, Roubini a postat un articol pe blogul lui: "Riscul in crestere al unei dezintegrari financiare: cei 12 pasi spre dezastrul financiar", in care detaliaza cum colapsul pietei imobiliare va determina pierderi uriase in sistemul financiar, in special in cadrul vehiculelor financiare utilizate pentru securizarea imprumuturilor. El a avertizat ca "o banca nationala" ar putea falimenta, iar, pe masura ce turbulentele se vor adanci, bancile de investitii si fondurile speculative ar putea colapsa.

Chiar si Roubini a fost surprins de cat de rapid scenariul a fost verificat de practica.

In luna urmatoare, banca de investitii Bear Stearns s-a prabusit. De la acel moment, anvergura dezastrului s-a accelerat, sectorul bancar se confrunta cu probleme generalizate, Freddie si Fannie s-au prabusit, bursele sunt tot mai volatile iar spectrul recesiunii s-a ridicat asupra economiei globale.

Roubini afirma ca a fost in stare sa prezica acest dezastru datorita abordarii "holistice" asupra crizei si a capacitatii sale de a se pozitiona in afara disciplinelor economice traditionale.

"Aceste crize nu apar de nicaieri. De obicei, ele apar din cauza unei cresteri sistematice a unei varietati de active si a creditelor artificale, a politicilor macro-economice si a altor vulnerabilitati. Daca poti combina acesti factori, s-ar putea sa nu poti anunta un moment exact al crizei, dar detii deja informatiile necesare pentru a afirma ca esti aproape de punctul de izbucnire", explica el.

Cei care pretind ca economia va scapa de recesiune sunt cuprinsi de o "exuberanta irationala", iar multi carturari finantisti nu fac altceva decat sa incerce sa-si protejeze investitiile, crede Roubini. "S-ar putea sa am dreptate sau sa gresesc, dar cel putin eu niciodata nu am tranzactionat, cumparat sau vandut o singura actiune. Incerc sa fiu cat se poate de obiectiv".

Roubini despre viitor: Nu se intrevede inca sfarsitul crizei

"De fiecare data cand a aparut o criza severa in ultimele sase luni, oamenii au spus ca acesta este evenimentul catastrofic care semnaleaza sfarsitul crizei. Au spus la fel dupa Bear Stearns, Fannie si Freddie, dupa AIG si dupa anuntarea planului de salvare american de 700 de miliarde de dolari. De fiecare data au anuntat limita inferioara a crizei, dar aceasta nu a fost atinsa".

La nivel global, guvernele adopta masuri din ce in ce mai agresive pentru stoparea panicii. Roubini crede insa ca investitorii si-au pierdut increderea in capacitatea guvernelor de a iesi din aceasta criza.

Anuntarea planului american, a planului guvernului britanic de salvare a bancilor si a raspunsului coordonat privind criza financiara au contribuit prea putin la calmarea pietelor.

"A fost un macel, zi si zi dupa zi. Pietele sunt total nefunctionale, total nearticulate", iar fundamentele economice nu se mai aplica in prezent, sustine economistul.

"Furnizarea de lichiditati nelimitate, nationalizarea bancilor, garantarea faptului ca niciun actor important nu va cadea, nimic din toate acestea nu a ajutat. Sincer, am atins un punct de cotitura".

In opinia sa, Statele Unite se afla in fata unei stagnari economice de mai multi ani.

Roubini, acuzat ca este un "negustor al ruinei"

Criticii sai indeamna in continuare la calm, in ciuda succeselor lui Roubini. Ei il acuza pe economistul american ca este un "negustor al ruinei" care vorbeste de recesiune de ani de zile, chiar si cand economia se afla in plina dezvoltare.

In timp ce publicul pare impresionat de previziunile gen Nostradamus, economistii cer cifre si ecuatii. Anirvan Banerji, de la Economic Cycle Research Institute, crede ca ideile lui Roubini nu se bazeaza pe modele matematice ci par, mai degraba, previziuni similare cu cele facute de Cassandra.

"A fost foarte corect in termeni de ceea ce se va intampla", dar Roubini a prezis o recesiune iminenta la inceputul lui 2007 si a gresit. "Si-a erodat credibilitatea fiind atat de pesimist cu mult timp inainte de evenimente", crede Anirvan Banerji.

"Daca ai fost un investitor sau un om de afaceri si ai fi luat de bune previziunile facute de Roubini in urma cu patru ani, unde te-ai fi aflat acum? De aceea timpul este critic in astfel de estimari. Nu este suficient sa stii ce se va intampla in viitor".

Unii experti se tem insa ca, avand in vedere influenta sporita de care se bucura Roubini, previziunile catastrofice ale acestuia ar putea avea efecte negative in astfel de momente. "Este intr-adevar foarte stralucit si atent cand arunca astfel de vorbe fara sa se gandeasca la consecinte", afirma un actor important al Wall Street-ului.