Produsul Intern Brut al Statelor Unite s-a redus cu 0,3% in cel de-al treilea trimestru, in contextul in care consumatorii si-au redus cheltuielile iar investitorii au parasit piata dominata de temerile privind o posibila recesiune, potrivit NewsIn care citeaza Reuters. Departamentul pentru Comert a anuntat ca economia americana a scazut in al treilea trimestru cu cea mai mare rata din 2001, usor sub estimarile analistilor de pe Wall Street, ce prognozasera o scadere a PIB-ului cu 0,5%.

In al doilea trimestru, economia Statelor Unite crescuse cu 2,8%.

Cheltuielile consumatorilor, ce alimenteaza doua treimi din cresterea economica, au scazut cu o rata de 3,1% in al treilea trimestru, pentru prima data din 1991, marcand cea mai abrupta scadere din 1980.

Cresterea ratei somajului si scaderea castigurilor din actiuni si alte investitii au avut un impact puternic asupra comportamentului consumatorilor. Raportul Departamentului pentru Comert a aratat o scadere a venitului pe cap de locuitor la o rata anuala de 8,7% in al treilea trimestru, dupa ce acesta crescuse cu 11,9% in trimestrul anterior.

Consumatorii au redus cheltuielile pentru bunurile durabile, precum automobile si mobila, cu o rata anuala de 11,4%, cea mai mare reducere din aceasta categorie, din 1987.

Producatorii auto au anuntat ca vanzarile au stagnat, in mare parte din cauza cerintelor drastice pentru acordarea imprumuturilor.

Preturile au crescut destul de puternic in al treilea trimestru, in timp ce indicele cheltuielilor de consum a crescut cu o rata anuala de 5,4%, cea mai agresiva urcare din 1990.

Preturile produselor de baza, excluzand alimentele si preturile din industria energetica, au crescut cu o rata anuala de 2,9%, fata de cresterea de 2,2%, in aceeasi perioada a anului trecut.

Totusi, pretul unei game largi de marfuri a inceput sa scada in octombrie, iar banca centrala americana, Federal Reserve, a indicat, in cadrul intrunirii sale de miercuri, cand a redus dobanda cheie, ca obiectivul sau principal este cresterea economica si nu rata inflationista.