Agentia Fitch a scazut ratingul de tara al Romaniei. Vosganian sustine ca evaluarea nu tine cont de evolutiile pozitive ale economiei
Potrivit documentului, decizia Fitch reflecta temerile agentiei privind calculul politicilor macroeconomice locale si capacitatea statului de a evita o criza financiara si economica severa. De asemenea, Fitch a redus si calificativul acordat tarii noastre pentru datoriile in valuta pe termen scurt de la "F3" LA "B" si a redus plafonul de tara de la "A minus" la "BBB".
Pana acum, calificativul acordat de Fitch pentru Romania era de "BBB", care se situa cu doua trepte peste categoria de junk, iar perspectiva ratingului era tot negativa.
Decizia Fitch are loc dupa ce, la sfarsitul lunii trecute, Standard & Poor's a coborat, de asemenea, ratingurile Romaniei. Tara noastra este singurul stat din Uniunea Europeana care se afla in categoria junk, din cauza temerilor privind lipsa unui raspuns adecvat la riscurile economice.
Criticile la adresa politicilor economice ale Romaniei au fost respinse de autoritatile de la Bucuresti, care au anuntat ca tara noastra nu are nevoie de ajutor din partea Fondului Monetar International. Pe de alta parte, oficialii FMI au negat ca ar discuta despre un posibil ajutor pentru Romania.
Fitch coboara si calificativele oraselor Bucuresti si Oradea
Agentia de evaluare financiara Fitch a anuntat, luni, ca a coborat cu o treapta calificativele pentru imprumuturile pe termen lung in moneda straina ale oraselor Bucuresti si Oradea de la 'BBB-' la 'BB+'.
Ratingurile celor doua orase pentru imprumuturi pe termen scurt in valuta au fost coborate de la 'F3' la 'B'. Perspectiva acestor ratinguri a fost revizuita de la "stabila" la "negativa".
Fitch coborat ratingurile a cinci banci romanesti
In urma scaderii ratingurilor de tara, agentia de evaluare Fitch a coborat ratingurile BCR, BRD - Groupe Societe Generale, Bancpost, UniCredit Tiriac Bank si Banca Romaneasca si a confirmat calificativul Bancii Transilvania.
Astfel, Fitch a coborat ratingul pentru imprumuturile pe termen lung ale BCR, BRD, Bancpost si Unicredit de la "A minus" la "BBB" cu perspectiva negativa, iar cel al Bancii Romanesti a coborat la "BBB" de la "BBB plus".
In cazul Bancii Transilvania, agentia de rating a mentinut calificativele, insa a schimbat perspectiva, de la "pozitiva" la "stabila".
Vosganian: Fitch nu tine cont de evolutiile pozitive ale economiei romanesti
Decizia Fitch nu tine cont de evolutii pozitive ale economiei romanesti - cresterea reala anuala a PIB la 9,1% in 2008, si 6% estimat pentru 2009, precum si mentinerea unui nivel extrem de redus al datoriei guvernamentale (10,6% din PIB, in iunie 2008)", afirma ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian.
Romania are un nivel al rezervelor internationale suficient (27,3 mld. EURO la sfarsitul lunii septembrie) si un stoc de datorie externa mai scazut comparativ cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, precizeaza ministrul de finante, in replica la anuntul agentiei de rating.
De asemenea, nivelul rezervelor minime obligatorii se mentine in continuare ridicat, respectiv 18% (incepand cu perioada 24 noiembrie – 23 decembrie) pentru pasivele denominate in lei cu scadenta de pana la doi ani si 40% pentru cele denominate in valuta, asigurand astfel un rol prudential de mentinere a unui nivel corespunzator de lichiditate de catre institutiile de credit, se arata intr-un comunicat al Ministerului de Finante.
Vosganian subliniaza insa ca Ministerul Economiei si Finantelor a avertizat, deja, ca "exista o lipsa de coerenta la nivelul factorilor politici de decizie (Parlament, Presedintie, partide parlamentare) in asumarea unor politici publice restrictive care sa reduca riscurile induse de criza financiara si economica globala si care sa asigure in continuare Romaniei o crestere economica"

Cu excepția a două județe, în România un adult din patru e pensionar. Campioana e Hunedoara, unde aproape jumătate din adulți sunt pensionari
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
greve, instabilitate, o clasa politica ce arunca cu noroi unii in ceilalti.
Sper doar ca BNR sa intervina la timp si sa nu se agraveze situatia cursului leu-euro... daca as fi in locul BNR as lasa o zi sa piarda cativa grabiti (dati ca exemplu astfel) dupa care as interveni.
e probabil cel mai rau moment sa dovedim si instabilitate politica si cheltuieli nejustificate.
in ultima perioada BNR a pompat bani pe piata ca sa scada dobanzile tinute sus de 3 banci. acum e lichiditate care ar trebui sa fie din nou redusa printr-o interventie a BNR.
Problema e ca s-ar putea ca acum baietii deshtepti sa-si fi facut temele. data trecuta nu prea se asteptau la interventia BNR.
Acum cred ca e bine pregatita sa speculeze si bull si bear.
vedem intr-o sapt daca am avut dreptate
29 ianuarie 2008
Şeful Guvernului le-a răspuns pe un ton răstit ziariştilor care l-au întrebat despre rezultatul evaluării făcute de Comisia Europeană asupra programului fiscal pe termen lung al României. Şeful guvernului le-a transmis oficialilor de la Bruxelles, care sunt îngrijoraţi de perspectiva unui deficit bugetar mare, să nu ne dea lecţii, că ştim să ne gestionăm finanţele.
"Mă interesează mai puţin ce spun ei. Avem capacitatea să gestionăm deficitul şi voi merge tot timpul pe cât ne putem permite, la maximum, pentru că am interesul să investim cât mai mult, nu cât mai puţin, astfel că nu mă sperie că spune Comisia chestia asta. Toţi vreţi autostrăzi, vrem un standard de viaţă ridicat, dezvoltare rurală, iar lucrurile astea nu se pot face cu nimic", a replicat tăios Călin Popescu Tăriceanu.
Premierul a mai precizat că România nu este subordonat, ci partener al Comisiei Europeane.
"Îmi pare rău că am fost mai vehement, dar pot arăta cu degetul, noi ne descurcăm să gestionăm finanţele României", a mai spus premierul.
Totuşi, ministrul Finanţelor recunoaşte că Guvernul trebuie să strângă cureaua.
"Vom tăia nişte cheltuieli, dar nu în domeniile esenţiale. În ultimii trei ani, cheltuielile bugetare s-au triplat şi unde există un învăţ, există şi dezvăţ", este de părere Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor.
Până în martie, Executivul ar putea aproba o rectificare bugetară pentru a reduce cheltuielile. De asemenea, Bucureştiul va trimite Comisiei Europene o scrisoare cu măsurile pe care le-au luat pentru a ţine sub control deficitul bugetar. Comisia Europeană şi-a exprimat îngrijorarea, într-un raport preliminar, că guvernul român n-are o politică fiscală prudentă şi riscă să depăşească pragul maxim al deficitul bugetar permis în spaţiul comunitar, de cel mult 3 procente.
Sursa: Realitatea TV
A, ca nu vrea sa mareasca salariile bugetarilor cu 50%, e normal, salariile alea nu sunt o investitie sunt doar cheltuieli din buzunarul statului.
ce-a ramas din ea ?
BULGARIA = 300 KM DE AUTOSTRADA
Croaţia e doar un exempul că în alte ţări se pot constui drumuri bune. De altfel, la acest capitol România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Vecina Ungaria are aproape 600 de km, iar Bulgaria a trecut de 300 de kilometri de autostradă construiţi. Ce să mai spunem de ţări precum Germania, Spania sau Franţa, care împreună au două treimi din cei 61.500 de mii de kilometri de autostradă ai întregii Uniuni.
lasa economia pentru altii ioane, ca te faci de ras...
specula legala de la americani porneste...baza solida la ei s-a dus dracului de mult...
"Vosganian: Isărescu să nu mai comenteze"
27 FEBRUARIE 2008
“Atunci când ministrul Finanţelor, odată ales în funcţie, preia realitatea şi arată naţiunii că trebuie restructurate cheltuielile, că trebuie introduse criterii de eficienţă, nu e în regulă ca guvernatorul, în loc să spună «da», sunt de acord să menţioneze că structura nu este bună”, a declarat ieri Vosganian, în cadrul unei emisiuni televizate.
La sfârşitul anului trecut, Mugur Isărescu a atras atenţia Guvernului că politica de a genera cheltuieli de stat în ultima lună a anului pentru a îndeplini bugetul este greşită. Isărescu a explicat atunci că lansarea pe piaţa monetară a unei sume atât de mari de bani (circa două mld. euro, n.r.) în luna decembrie a anului trecut duce la creşterea inflaţiei, ceea ce poate destabiliza mediul economic.
In octombrie scade rating-ul agentura S&P.
In noiembrie vin astia de agentura F.
Si cel mai sigur in decembrie se aboneaza la rating si agentura M.
Ce capacitati colosale au aceste agenturi de idendificare a riscurilor si de anticipare a evolutiilor economice cand sub nasul lor s-a produs criza generata de USA?
Traiasca neocoloniasmul si neoimperialismul intre popoare!
Bancile si fondurile de investitii sunt cei care din cand in cand pompeaza bani in ec emergente ca sa obtina profituri mari... si cresc si
ne-au dovedit din plin care sunt interesele lor...
hai sa-i lasam in pace si sa ne vedem de ale noastre, ca in privinta pomenilor electorale au dreptate..., chiar daca sunt cersetori de lux...
27 FEBRUARIE 2008
“Atunci când ministrul Finanţelor, odată ales în funcţie, preia realitatea şi arată naţiunii că trebuie restructurate cheltuielile, că trebuie introduse criterii de eficienţă, nu e în regulă ca guvernatorul, în loc să spună «da», sunt de acord să menţioneze că structura nu este bună”, a declarat ieri Vosganian, în cadrul unei emisiuni televizate.
La sfârşitul anului trecut, Mugur Isărescu a atras atenţia Guvernului că politica de a genera cheltuieli de stat în ultima lună a anului pentru a îndeplini bugetul este greşită. Isărescu a explicat atunci că lansarea pe piaţa monetară a unei sume atât de mari de bani (circa două mld. euro, n.r.) în luna decembrie a anului trecut duce la creşterea inflaţiei, ceea ce poate destabiliza mediul economic.
si ultima - sa nu murim noi de grija ratingului USA? Foarte de acord, da'-i lamuresti si pe aia de la Finch sau S&P sa-si vada de treburile lor de acasa?
Ai vazut tu sa faca publicitate la TVR ca au scazut ratingul? Sau crezi ca fac raporturile astea pt marinar si moalele sau?
ps: ce ne doresc ei noua sa li se intample lor
Criza de fapt este in plina desfasurare:
"Global losses from crisis to reach $1.4 trillion"
http://www.reuters.com/article/newsOne/idUSTRE4A955R20081110
Probleme mari in Rusia, desi au rezerve valutare de $484.6 billion:
http://www.bloomberg.com/apps/news?pid=20601109&sid=ac2xat8zX5M8&refer=home
Cresterea economica a Romaniei de anul viitor e o iluzie. Nu s-a luat in considerare faptul ca economiile spre care exportam vor trece prin cea mai grava criza din ultimii 100 de ani. Capsunarii nu vor mai trimite in tara miliarde de euro anul viitor pentru ca Spania si Italia au intrat in recesiune. In plus, consumul, alimentat masiv de Caritas-ul imobiliar, va fi afectat serios. Ce va alimenta asa zisa crestere economica de anul viitor?
Optimismul oficialilor din RO este doar de complezenta, de fapt sunt fierti cu totii. Adevarata stare a economiei poate o vom afla dupa alegeri.
Asta nu inseamna ca va fi asa si pe viitor, viitorul apropiat, macar si numai pt ca nu suntem autarci, depindem si de economiile straine de care radem.
Un pic de seriozitate nu strica, altfel durerea va fi mare.