Una dintre cele mai importante institutii financiare ale lumii - Bank of America - a anuntat ca va disponibiliza 30.000 de angajati in urmatorii trei ani, motivand fuziunea cu Merrill Lynch si economia slabita a Statelor Unite.

Reprezentantii acestei institutii financiare au precizat ca disponibilizarile vin din partea ambelor companii. Rata somajului in Statele Unite a crescut semnificativ in ultima perioada. Cele mai multe reduceri de personal se produc in industria serviciilor, cum ar fi bancile.

Potrivit ultimelor statistici ale Departamentului Muncii, numarul americanilor care au inaintat cereri de ajutor de somaj a crescut saptamana trecuta pana la cel mai mare nivel al ultimilor 26 ani.